Mind Architect cover

Mind Architect

Mind Architect

Mind Architect este un ecosistem de învățare, cunoaștere de sine și dezvoltare personală fundamentat în știință.

Mind Architect este un ecosistem de învățare, cunoaștere de sine și dezvoltare personală fundamentat în știință.

Migrena: mituri, adevăruri, noi descoperiri și tratamente | Conf. Univ. Dr. Adina Stan

0:00 0:00

Epizodes

Migrena: mituri, adevăruri, noi descoperiri și tratamente | Conf. Univ. Dr. Adina Stan 29 Oct 2026

Migrena nu este o simplă durere de cap și nu este ceva cu care putem doar să trăim. Adina Stan, medic primar neurolog, ne explică prin ce se deosebește, ce o declanșează, cum să o gestionăm pe moment și ce tratamente noi există. Adina Stan este medic primar neurolog și conferențiar universitar la UMF "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca, cu aproape 20 de ani de experiență în neurologie clinică, educație medicală și formarea studenților și a rezidenților. În cadrul Departamentului de Neuroștiințe, predă cursuri și coordonează stagii practice de neurologie pentru programele de Medicină Generală și Medicină Dentară, atât în limba română, cât și în limba engleză. Alături de colegul nostru Adrian Dinu, trainer și psiholog, aflăm de ce ne "doare capul, nu doare creierul", cum pune un neurolog diagnosticul dintre cele peste 400 de tipuri de durere de cap, cum putem face diferența între cefaleea de tip tensiune și migrenă și de ce e util să ținem un "jurnal al durerii" înaintea vizitei la medic. În cadrul episodului discutăm despre: Principalele tipuri de dureri de cap și diferențele dintre ele Când apare de obicei migrena și cum se manifestă Factorii declanșatori și factorii care ameliorează migrenele și durerile de cap Paradoxul auto-medicației: pastilele pentru durere pot induce dureri de cap Noile descoperiri legate de mecanismul migrenei și noile tratamente în baza lui Jurnalul durerii ca instrument de pregătire a vizitei la medic și de monitorizare Ce este aura migrenoasă și când ar trebui să mergi la Urgențe Episodul face parte din campania "Recunoaște Migrena" și discuția are loc în contextul acesteia. Informațiile din cadrul episodului au scop educativ și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate. Găsești mai multe detalii despre campanie pe site-ul Recunoaște Migrena. "(00:00) Cine este Adina Stan & teaser" "(02:49) Clasificarea durerilor de cap - cefalee primară și cefalee secundară" "(04:38) Întrebările pentru a diferenția între dureri - cum, unde și cât de des doare" "(07:40) De ce durerea nu e normală și ce poate sta în spatele durerii" "(09:59) Semnele migrenei - unde doare, cum doare, alte simptome tipice" "(12:21) Debutul și factorii declanșatori tipici și cum duc la amânarea consultului" "(16:24) Migrena apărută după 50 de ani și de ce avem nevoie de un RMN o dată în viață" "(18:45) Durerile de cap provocate de pastilele pentru durere și cefaleea de tip tensiune" "(22:25) Factorii declanșatori ai migrenelor - vin roșu, brânzeturi fermentate ș.a.m.d." "(25:22) Ce ne ajută în timpul unui atac de migrenă și de ce țigările îl agravează" "(29:11) Ciocolata, 'fasting-ul', somnul extra din weekend și alți factori declanșatori" "(31:55) Fazele care preced și care urmează migrenei - prodrom și postdrom" "(35:16) Stigmatizarea celor cu migrene la muncă sau la școală - de ce pacienții suferă în tăcere" "(38:42) Frica de medic, experiențele negative și de ce merită să mai faci o încercare" "(41:33) Ce faci dacă bănuiești că ai migrene - traseul medical de urmat" "(44:05) Mecanismul CGRP din spatele migrenei și noile tratamente bazate pe el" "(50:03) Jurnalul durerii - cum îți descoperi tiparul și răspunsul la tratament" "(53:08) Ce ameliorează migrena - legătura cu simțurile, cu emoțiile și gestionarea lor" "(59:00) Când ar trebui să mergi la Urgențe - statusul migrenos și durerile severe" "(01:01:19) Aura migrenoasă în realitate și în artă - Picasso, Dalí și Alice în Țara Minunilor" "(01:07:05) Rezumat și gânduri de final despre migrenă de la Adina Stan"

Ana-Maria Brânză despre fuga de conflict, împrietenirea cu emoțiile și relația cu părinții #S15E07 22 Oct 2026

Ana-Maria Brânză, campioană olimpică la spadă, povestește despre cariera sa și cum au afectat-o emoțiile, despre influența pozitivă a părinților și despre relația ei cu conflictul: de ce l-a evitat, ce a făcut-o să răbufnească în 2021 și ce s-a schimbat ca rezultat. Ana-Maria Brânză este campioană olimpică (Rio 2016), de două ori vicecampioană olimpică (Beijing 2008, Tokyo 2020) și a fost desemnată de cinci ori cea mai bună spadasină din lume. Este autoarea cărții pentru copii "En Garde! Fetița cu masca tricoloră". Alături de Adrian Dinu și de Magor Csibi, Ana ne povestește despre emoțiile dinaintea competiției, despre rivalitatea cu propriile colege de echipă și despre cele 2 conflicte pe care nu le-a mai evitat: cu tatăl ei la 17 ani și cu ministrul Sportului, la aeroport, la întoarcerea de la Olimpiada de la Tokyo în 2021, precum și despre cum a dus cel din urmă la prima sală de scrimă construită în București în ultimii 40 de ani. Sezonul acesta al Mind Architect este construit în jurul cărții "Înțelepciunea conflictului", scrisă de Magor Csibi împreună cu Raluca Anton, despre conflictele personale și profesionale din viețile noastre și despre ce putem învăța din poveștile unor persoane publice. Cartea se poate comanda de la Editura Nemira. În acest episod discutăm despre: Cum a început povestea ei cu scrima la vârsta de 11 ani Impactul și gestionarea emoțiilor în carieră - de la obstacol la sprijin Cum ne afectează mitul copilului cuminte și ce însemna inițial "competiție" Rolul părinților în sport - cum și de ce să nu pui extra presiune pe copil Rolul și importanța antrenorului ca oglindă și ca ancoră în momentele frustrante Cum a învățat să evite constant conflictul și ce o determină să confrunte direct situațiile Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Vino în Comunitatea Membrilor Mind Architect. Episodul a fost produs și distribuit cu susținerea PPC România. "(00:00) Teaser" "(02:43) Introducere - cine este Ana-Maria Brânză" "(04:11) Cum a ajuns și de ce a rămas la scrimă la 11 ani" "(08:19) Emoțiile în scrimă - prea puțină vs. prea multă activare" "(11:18) Lecțiile învățate din eșecuri și critica transformată în motivație" "(13:49) Rivale pe planșă, colege în echipă și nevoia de a renunța la sine" "(17:02) 'Hai să le enervăm' - cum a crescut echipa de spadă a României" "(18:48) Trecerea frustrantă la seniori și planul în etape al antrenorului Dan Podeanu" "(22:30) Mitul copilului cuminte și de ce ne e greu să intrăm în conflict" "(24:15) De unde vine cuvântul 'Competiție' și capcana lui 'Ai pierdut aurul'" "(26:18) Atitudinea părinților față de sport: susținere fără presiune" "(31:25) Relația cu tatăl, conflictul pe care nu l-a evitat și motivele din spate" "(34:15) Rolul de susținător și nu judecător al părintelui și impactul 'dublei pedepse'" "(39:01) Campioană mondială Under-17 și rolul antrenorului Dan Podeanu" "(43:37) Înțelegerea propriilor stări și emoții și importanța oglindirii" "(49:32) Obiceiul sănătos care ajunge nesănătos și plăcerea de a redeveni începător" "(53:35) Alergatul pe distanță lungă și performanța pe fond de presiune vs. curiozitate" "(58:46) De ce evită Ana conflictul - tiparul din familie și 'modul invizibil'" "(01:04:51) Dezechilibrul dintre Ana campioana, Maria omul și Florentina arbitrul" "(01:07:18) Ce a stat în spatele confruntării cu ministrul și cu presa de la Otopeni din 2021" "(01:12:33) Nedreptatea ca trigger și drumul de la 'un buget de bun simț' la o nouă sală de scrimă" "(01:17:14) Cum să construiești din nedreptate, în loc să rănești sau să ceri dreptate" "(01:19:12) Pendularea dintre retragere și confruntare în viața personală a Anei" "(01:22:09) Curajul de a visa al fetiței din Rahova care a ajuns medaliată olimpică" "(01:24:49) De ce primele conflicte după ieșirea din evitare probabil nu vor fi 'perfecte'" "(01:26:35) Behind the scenes: mesajul de Ana-Maria Brânză pentru ea însăși la 80 de ani"

Conflict structural, reguli în exces și luarea deciziilor | Steven van Groningen & Marius Ștefan #S15E06 15 Oct 2026

Cum gestionezi conflictul atunci când răspunzi de ceilalți, poate chiar de mii de oameni? Steven van Groningen și Marius Ștefan vorbesc cu Magor Csibi despre conflicte structurale și de ce ele sunt necesare într-o organizație, despre folosirea sistemelor pentru a le gestiona și despre impactul negativ al reglementării excesive. Steven van Groningen a reprezentat Țările de Jos la canotaj la Jocurile Olimpice din 1984 și apoi a avut o lungă carieră în banking, cu roluri de leadership în diferite țări. A condus timp de 20 de ani Raiffeisen Bank România și a fost profesor de etică în afaceri timp de 10 ani. Marius Ștefan este co-fondatorul Grupului Autonom, o companie de mobilitate, leasing și închirieri auto care a crescut cu două cifre în fiecare an, de-a lungul ultimilor 20 de ani. Marius a participat la programe educaționale pentru manageri executivi în Anglia, Franța, Elveția și SUA. Sezonul acesta al Mind Architect este construit în jurul cărții "Înțelepciunea conflictului", scrisă de Magor Csibi împreună cu Raluca Anton, despre conflictele personale și profesionale din viețile noastre și despre ce putem învăța din poveștile unor persoane publice. Cartea se poate comanda de la Editura Nemira. În acest episod discutăm despre: Diferența între tensiune și conflict și tipuri de conflicte - structurale, morale, comportamentale De ce organizațiile ar trebui gândite astfel încât să aibă conflicte și să le gestioneze Stakeholderii multipli cu interese diferite ca sursă a conflictelor structurale Modele de măsurare a culturii și explicații pentru căutarea vs. evitarea conflictului Cum influențează listarea pe bursă preocuparea pentru rezultate pe termen scurt vs. lung De ce reacția la greșeli e una dintre cele mai puternice pârghii pentru a schimba organizația Singurătatea liderului și practicile care o fac mai ușor de purtat Resurse menționate: Cartea "Hostage at the Table", de George Kohlrieser Cartea "Capitalists Arise!", de Peter Georgescu Cercetările lui Amy Edmondson despre siguranță psihologică Episodul despre Instrumentele Human Synergistics pentru măsurarea culturii și mindsetului Episodul despre evoluția culturii din organizațiile din România în perioada 2009-2022 Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Vino în Comunitatea Membrilor Mind Architect Episodul a fost produs și distribuit cu susținerea PPC România. "(00:00) Teaser - despre ce a fost episodul de astăzi" "(01:47) Cine sunt invitații de astăzi: Marius Ștefan și Steven van Groningen" "(05:35) Tensiuni și conflicte de diferite tipuri - structurale, morale sau de comportament" "(08:52) Perspectiva lui Marius - debriefing seara și conflictele perene de acasă" "(12:21) De ce să gândești organizația ca să existe conflicte și să le gestioneze bine" "(18:15) Cum a trăit Steven conflictele din canotajul olimpic" "(21:24) Ce a fost diferit în business - scop, stakeholderi multipli și numerele puse pe masă" "(29:50) De ce Marius caută oameni care să nu fie de acord cu el" "(32:16) Cultura de tip opozițional vs. 'capul plecat' - cum îți afectează deciziile" "(37:00) Abordarea lui Marius - emoțiile simțite în stomac și 'pune peștele pe masă'" "(43:04) Companiile listate la bursă - presiunea pe rezultatele pe termen scurt" "(49:56) Prea multă reglementare - dispariția dialogului, instituționalizarea conflictului și infantilizarea oamenilor" "(53:43) De ce Autonom și-a creat propria presiune: ținte ambițioase și rapoarte anuale" "(58:17) Cum duc regulile la situații în care oamenii nu gândesc și când nu ai nevoie de ele" "(01:02:53) Decizia amânată doi ani și când să înveți din greșeli vs. să le pedepsești" "(01:09:36) Cum gestionează singurătatea și granițele muncă-familie" "(01:17:32) Conflictele din afacerile de familie și politica 'fără gineri și fără nurori'" "(01:22:20) Cum cultivi dezacordul constructiv într-o organizație" "(01:28:13) Ordinea în care vorbim ne influențează deciziile"

Paula Herlo: când conflictul e parte din meseria ta #S15E05 08 Oct 2026

Paula Herlo nu vede confruntarea cu autoritățile ca pe un conflict, ci ca pe un dialog. În al cincilea episod din sezonul despre conflicte, Adrian Dinu stă de vorbă cu Paula Herlo și Magor Csibi despre ce putem învăța de la o jurnalistă de investigație care spune ce gândește, chiar dacă supără. Paula Herlo este producător al emisiunii "România, te iubesc!” și corespondent senior al Știrilor Pro TV, unde lucrează din 1998. Campania "Tu știi ce face copilul tău?", pe care a documentat-o și a gândit-o, le-a adus Știrilor Pro TV Premiul Internațional Emmy pentru știri, în 2008. Povestea ei despre conflicte și despre felul în care le abordează reprezintă unul dintre capitolele cărții "Înțelepciunea conflictului". Magor Csibi conduce practica de leadership și cultură organizațională la Trend Consult. A fost directorul WWF România și director executiv al WWF Coreea, iar între 2007 și 2009 a reprezentat România în Parlamentul European. Este co-autor, alături de Radu Predescu, al cărții "Bătăliile care contează" și al cărții "Stell*r", împreună cu Adi Florea. Sezonul 15 este construit în jurul cărții "Înțelepciunea conflictului", scrisă de Magor Csibi împreună cu Raluca Anton, despre conflictele personale și profesionale din viețile noastre și despre ce putem învăța din poveștile unor persoane publice și se poate comanda AICI. În acest episod am discutat despre: De ce Paula nu percepe că e în conflict cu autoritățile Cum poate conflictul să devină dialog atunci când știm de ce intrăm în el Cum am învățat să fim "copii cuminți" și impactul asupra conflictelor de azi Presiunea de a demonstra și schimbarea de perspectivă adusă de premiul Emmy Ce înseamnă să fii jurnalist în propriile conflicte Lecțiile Paulei din redacția în care oamenii se certau mult, dar o făceau în mod constructiv Cum dai și cum primești feedback direct fără să-l iei personal Cum ne poluează prezentul conflictele pe care nu le-am trăit De ce ne descărcăm tocmai pe oamenii cei mai apropiați Resursele menționate în conversație: Cartea "Înțelepciunea conflictului" de Magor Csibi și Raluca Anton Emisiunea "România, te iubesc!", Știrile Pro TV Investigația "România, te iubesc!" despre județul Vaslui și Dumitru Buzatu Investigația "România, te iubesc!" despre prăbușirea podului de la Luțca și Ionel Arsene Comunicarea nonviolentă (Marshall B. Rosenberg) și modelul Process Communication Model (PCM) Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Vino în Comunitatea Membrilor Mind Architect. Episodul a fost produs și distribuit cu susținerea PPC România. "(00:00) Teaser și introducere" "(02:57) De ce o jurnalistă de investigație ca studiu de caz" "(05:38) Jurnalismul și confruntarea autorităților - de la dialog la ceartă" "(09:48) Cum poate claritatea să transforme conflictul în dialog" "(15:48) Copilăria și curajul de a spune mereu ce gândești" "(18:36) 'Copilul cuminte' ca tipar care ne face să avem azi dificultăți în conflicte" "(23:21) Paula Herlo despre presiune, stres și premiul Emmy ca validare" "(25:56) Cum să-ți abordezi conflictele ca un jurnalist" "(29:42) Cazul lui Magor Csibi - curajul de la job care nu se manifestă și acasă" "(32:23) Paula Herlo ca părinte" "(34:58) Redacții și echipe care se ceartă și impactul lor constructiv" "(37:52) Feedbackul direct - cum să îl dai și de ce e greu să îl primești" "(44:22) Impactul 'fuziunii' cu cariera sau cu relația asupra conflictului" "(50:30) Cum ajungem de la un 'Gică Contra' la o cultură a tăcerii" "(52:38) Revolta care poate strica sau schimba lucrurile" "(59:06) Cum ne poate influența prezentul un conflict netrăit" "(01:06:09) Exemple din investigațiile 'România, te iubesc' - Ionel Arsene și Dumitru Buzatu" "(01:15:17) Polarizarea societății, expunerea la manipulare și dialogul în familie" "(01:21:11) De ce e mai ușor să intrăm în conflicte cu oamenii cei mai apropiați" "(01:25:54) Impactul comunicării deschise și sincere cu copilul tău"

Ce ne învață Armata despre conflict, încredere și leadership | Radu Predescu & Daniel Giurcă #S15E04 01 Oct 2026

Evitarea conflictului ne costă mult mai mult decât credem. În al patrulea episod din sezonul despre conflicte, Magor Csibi stă de vorbă cu Radu Predescu și Daniel Giurcă, doi foști militari deveniți lideri în business, despre ce putem învăța de la forțele armate când vine vorba de abordarea conflictelor, gestionarea fricii și construirea încrederii între noi. Radu Predescu conduce divizia de leasing operațional a grupului Autonom și este co-autor, alături de Magor Csibi, al cărții "Bătăliile care contează". A fost 16 ani militar de carieră în subunitățile de Vânători de Munte ale Armatei Române, de la comandant de grupă până la subofițer de comandă de batalion. Radu a fost instructor NATO și a participat la trei misiuni de luptă, două în Afganistan și una în Irak. Daniel Giurcă este fost ofițer de parașutiști și de operații speciale, absolvent al Ranger School din Fort Benning, SUA. A condus echipe de operații speciale în teatre de operații, iar astăzi aplică lecțiile din armată în propria lui afacere, MIST. Povestea lui apare în "Înțelepciunea conflictului". Sezonul acesta al Mind Architect este construit în jurul cărții "Înțelepciunea conflictului", scrisă de Magor Csibi împreună cu Raluca Anton, despre conflictele personale și profesionale din viețile noastre și despre ce putem învăța din poveștile unor persoane publice. Cartea se poate (pre)comanda de la Editura Nemira. În acest episod am discutat despre: Diferențe și similarități între armată și mediul business - reguli, atitudini, mize De ce evităm conflictul chiar și atunci când miza e cât se poate de mare Ce este analiza post-acțiune și ce putem prelua din ea în viața civilă Cum dai feedback fără să ataci persoana și principiile analizei post-acțiune De ce frica nu e lipsă de curaj, ci lipsă de antrenament Cum ajunge un subordonat să-și contrazică liderul și de ce e important să încurajăm asta Armonia falsă și prețul conflictelor pe care le amânăm Lecțiile personale despre conflict luate de Radu și Daniel din anii de armată Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Vino în Comunitatea Membrilor Mind Architect. Episodul a fost produs și distribuit cu susținerea PPC România. "(00:00) De ce vorbim cu doi foști militari despre înțelepciunea conflictului" "(02:46) Cine sunt Radu Predescu și Daniel Giurcă" "(04:59) Armată vs. business: reguli similare, atitudini diferite și complet alte mize" "(10:36) Încrederea pe timp de pace, pe front sau în mediul business" "(18:45) Evitarea conflictelor în civil vs. nevoia de a le confrunta în armată" "(22:27) Cât de mult 'dospesc' conflictele în viața civilă vs. analiza post-acțiune - AAR" "(26:51) 'Soak up', lecția de la armata britanică: nici evitare, nici atac frontal" "(30:31) Regulile analizei post-acțiune și ce putem folosi ca civili" "(33:15) Greșeala izolată vs. tiparul: eroarea umană sau eroarea de proces" "(37:17) Managerul care evită conflictul cu subordonații pe fondul fricii de adevăr" "(38:59) Controlul care pedepsește în loc să crească nivelul performanței" "(41:59) Radu Predescu - 'Frica nu e lipsa curajului, ci lipsa antrenamentului'" "(48:52) Expunerea progresivă și pregătirea psihică pentru a gestiona frica" "(56:04) Lecția de la minele din Afganistan: cum iei decizii împreună cu echipa" "(59:58) Cum încurajezi subordonații să-și contrazică șefii atunci când e nevoie" "(01:04:34) Armonia falsă vs. schimbarea planului după feedback" "(01:08:03) Atitudinile și comportamentele care fac conflictul să fie constructiv" "(01:13:08) Conflictul ca responsabilitate: abordarea lui Daniel Giurcă" "(01:17:15) Servant leadership și intenția comandantului" "(01:22:24) Cei 5 pași care ne fac să avem încredere unii în alții și lecții personale" "(01:30:41) Conflictele amânate de Daniel și Radu și ce consecințe au avut asupra lor"

Cyberbullying: cum funcționează, ce impact are și cum să ne protejăm | Silvia Ciubotaru #DW04 28 Sep 2026

Cyberbullying, hate online și ce se întâmplă când trăim și interacționăm atât de mult în spații virtuale, despre asta vorbim în episodul 4 din seria Digital Wellbeing. Luciana Baicea stă de vorbă cu Silvia Ciubotaru despre ce se întâmplă cu identitatea noastră atunci când expunerea publică devine un obicei zilnic și ce putem face concret ca să ne protejăm de efectele ei negative. Silvia Ciubotaru este psiholog și psihoterapeut experiențial. Lucrează de peste 15 ani cu adolescenții în proiecte de educație și cultură: festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, ajuns la ediția cu numărul 21, și coordonează programul "In a Relationship" al Fundației Friends for Friends, dedicat prevenirii abuzurilor relaționale. Episodul conține și intervenții despre datele și cercetările legate de formele pe care le ia cyberbullying, impactul asupra copiilor și vârstnicilor precum și programele Școala din Viitor și Hi Digital, aduse de Angela Galeța. Angela este din 2012 încoace directorul Fundației Vodafone România, prin intermediul căreia se desfășoară cele 2 programe. În acest episod discutăm despre: De ce ne cenzurăm singuri online și cum ne schimbă asta imaginea de sine Ce arată cercetările pe tineri despre cyberbullying și abuz online Impactul expunerii, chiar și ca martor, la violență de limbaj și abuz online Mecanismele prin care cyberbullying-ul ne face mai dependenți de mediul online și se auto-alimentează Cum duce mediul online la tot mai multă dezbinare socială și radicalizare Cum experimentează diferit expunerea online femeile, bărbații, vârstnicii și persoanele care fac parte din grupuri minoritare Ce putem face concret: de la întrebarea 'pentru ce?' până la 30 de minute pe zi fără telefon Resurse menționate în conversație: Episoadele anterioare din serie Programul Școala din Viitor Programul Hi Digital: suportul de curs și locațiile în care se desfășoară fizic Cartea Identitatea virtuală, ⁠de Mihnea Măruță⁠ Filmul FOMO, în regia lui Attila Hartung ⁠Studiul ISBRD 2026 - Fundația Vodafone, Save the Children, Ipsos⁠ - Copilărie conectată: Starea de bine și reziliența digitală a copiilor și tinerilor din Europa ⁠Cercetarea In a Relationship⁠ (2024) despre abuz în relațiile romantice ale tinerilor Proiectele Silviei: Ideo Ideis și Fundația Friends for Friends Seria Digital Wellbeing este susținută de Vodafone și de Fundația Vodafone. "(00:00) Teaser și introducere - de ce cyberbullying" "(02:36) Cine este Silvia Ciubotaru" "(05:52) Cel mai greu lucru în relațiile online: să distingem adevărul" "(09:15) Provocarea contextului prezent pentru știință și educație" "(12:10) Ce s-a schimbat în 20 de ani de folosire a rețelelor sociale" "(15:58) Trăim pe interneți diferiți: cum ne segmentează bulele informaționale" "(17:45) Anxietatea de a ne expune și impactul conținutului care dispare rapid" "(21:40) Presiunea de a fi constant prezent și costul intimității" "(28:16) Ce este de fapt un 'bully' și ce se schimbă în spațiul virtual" "(32:23) Impactul anonimatului asupra empatiei și responsabilității" "(39:28) Cercetări despre cyberbullying și abuz și de ce nu îl recunoaștem" "(46:33) Impactul abuzului: autocenzură, filtre și frica de a nu arăta 'perfect'" "(50:39) 'Lurkerii', cum ne profilează algoritmul și prăbușirea în sine" "(54:10) Ce este FOMO și cum ne afectează și modelează în funcție de generație" "(01:03:39) Cum folosește Silvia algoritmii ca să aducă oamenii înapoi față în față" "(01:12:57) Diferențe de gen și segmentări după rolurile de gen în mediul online" "(01:21:13) Vârstnicii în online: lipsa informațiilor, fraudele online și cum ne putem proteja" "(01:24:12) Angela Galeța: cum arată concret cyberbullyingul la vârstnici" "(01:30:01) Diferențe care apar când (crezi că) faci parte dintr-o minoritate" "(01:36:34) Pași concreți pentru a ieși din online și a ne proteja" "(01:47:16) Angela Galeța: de ce protecția online e o responsabilitate comună" "(01:49:24) Mesaj de final de la Silvia: probabil am fost 'bully' și eu uneori"

Magor Csibi: conflictele din echipe și de ce tăcerea nu înseamnă acord #S15E03 24 Sep 2026

Conflictele în echipă nu sunt doar inevitabile, ci necesare: o echipă prea tăcută pierde informații, idei și încredere. În al treilea episod din sezonul despre conflicte, Paul Olteanu și Magor Csibi discută despre ce face un conflict să fie constructiv, ce îl face toxic și cum îl putem transforma în progres. Magor Csibi conduce practica de leadership și cultură organizațională la Trend Consult. A fost directorul WWF România și director executiv al WWF Coreea, iar între 2007 și 2009 a reprezentat România în Parlamentul European. Este co-autor, alături de Radu Predescu, al cărții „Bătăliile care contează" și al cărții "Stell*r", împreună cu Adi Florea. Magor este co-autorul cărții „Înțelepciunea conflictului", alături de Raluca Anton, despre conflictele personale și profesionale din viețile noastre și despre ce putem învăța din poveștile unor persoane publice, în jurul căreia am construit acest sezon. Cartea se poate (pre)comanda de la Editura Nemira. În acest episod am discutat despre: De ce liderii confundă tăcerea cu consensul și ce pierd când fac asta Diferența dintre un conflict distructiv și unul constructiv Cum să pui întrebări grele fără ca celălalt să se simtă atacat Cum să aliniezi agendele personale cu misiunea organizației, cu dileme din echipa Mind Architect Ce putem învăța din procesul de lucru și luarea deciziilor din forțele speciale Cele 3 surse frecvente ale conflictelor în echipe Siguranța psihologică în echipele remote și hibride Resursele menționate în conversație: Articolul "Political Primates", de Christopher Boehm Cartea "Tribe: On Homecoming and Belonging", de Sebastian Junger Cartea "Bătăliile care contează", de Magor Csibi și Radu Predescu Cartea "Sapiens", de Yuval Noah Harari Articolul "The 3 Elements of Trust", Harvard Business Review (2019) Instrumentul Life Styles Inventory și (auto-)evaluarea de mindset și comportamente - episod YouTube Magor ne va fi alături și în episoadele următoare, în care stăm de vorbă cu oamenii care și-au spus poveștile în carte. Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Vino în Comunitatea Membrilor Mind Architect. Episodul a fost produs și distribuit cu susținerea PPC România. "(00:00) Teaser și introducere" "(02:05) Cine este Magor Csibi, structura episodului și subiecte abordate" "(04:37) Conflict, cooperare și provocarea vs acceptarea liderului" "(10:00) Nevoia de corectitudine e universală: experimentul lui Frans de Waal" "(11:27) De ce o echipă foarte tăcută probabil nu e o echipă sănătoasă" "(15:12) Conflict distructiv vs constructiv - de la 'dar' la 'și'" "(21:55) Cele 3 elemente ale încrederii în lideri - Zenger & Folkman" "(24:52) Cum pui întrebări grele fără să pară un atac" "(28:34) Importanța siguranței psihologice și a încrederii interpersonale" "(35:46) Reconciliere și debriefing DUPĂ conflict și lecții de la forțele speciale" "(40:31) De ce să comunici argumentele din spatele deciziei către cei care nu sunt de acord" "(44:24) Exemplul echipei Mind Architect - agende personale și misiune comună" "(52:09) De ce să căutăm consensul, nu să acceptăm compromisul" "(56:33) Tiparele observate la oamenii care gestionează bine conflictul" "(01:01:43) Cum să eviți resentimentele când ideea cuiva nu e aleasă" "(01:06:38) Cele 3 surse frecvente de conflict în echipă" "(01:10:18) Mit și adevăr - siguranța psihologică în echipele remote și hibride" "(01:14:30) Valorile de pe perete și conflictele perene și ireconciliabile" "(01:19:16) De ce conflictele ignorate ajung să coste foarte mult" "(01:29:17) Întrebări din comunitate: conflicte pe sarcină și impactul etichetelor" "(01:34:42) Auto-evaluarea folosind instrumentul Life Styles Inventory" "(01:36:05) Gând de final despre conflicte de la Magor Csibi"

Raluca Anton: nevoi, mecanisme și dinamici din spatele conflictelor #S15E02 17 Sep 2026

Conflictele din relații nu sunt niciodată despre ceea ce par că sunt. În episodul 2 din sezonul dedicat conflictelor, Paul Olteanu stă de vorbă cu Raluca Anton despre nevoile care se ascund în spatele certurilor noastre. Raluca Anton este doctor în psihologie, psihoterapeut principal și supervizor în psihoterapii cognitiv-comportamentale, cu peste 15 ani de practică clinică și de formare a psihoterapeuților din România. Este autoarea volumelor „Terapie 1 la 1 cu sinele tău", „Povestea ta are sens" și „Harta relațiilor tale", gazda podcastului „Jocurile Minții" și a emisiunii „Cu mintea deschisă" de la Digi24. Raluca este co-autoarea, împreună cu Magor Csibi, a cărții „Înțelepciunea conflictului", despre conflictele personale și profesionale din viețile noastre și despre ce putem învăța din poveștile unor persoane publice. Cartea se poate (pre)comanda de la editura Nemira, aici. În acest episod am discutat cu Raluca Anton despre: De ce avem nevoie energie în buget ca să putem gestiona conflictul Cum se formează în copilărie relația noastră cu conflictul și mecanismele de coping Cele 6 nevoi emoționale neîndeplinite care stau în spatele majorității conflictelor De ce acceptarea nevoilor nu înseamnă acord și cum negociem dorințele Complicațiile emoționale din relațiile la vârsta adultă cu părinții și cu frații Ce se întâmplă în corp în conflict: luptă, fugă, îngheț și împăciuire Cum punem limite și cum arată scuzele care chiar repară o relație Resurse menționate în conversație: Cartea Outraged: Why We Fight About Morality and Politics and How to Find Common Ground, de Kurt Gray Cartea Dansul furiei, de Harriet Lerner Cartea Rivalitatea dintre frați, de Adele Faber și Elaine Mazlish Cărțile scrise de Raluca Anton Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Vino în Comunitatea Membrilor Mind Architect Episod produs și distribuit cu susținerea PPC România. "(00:00) Teaser și introducere" "(02:38) Structura episodului cu Raluca Anton" "(05:02) De ce credem că un conflict pune relația în pericol" "(07:38) Bugetul energetic și gestionarea conflictelor: exemplul Ralucăi" "(13:49) Ce iese la suprafață din noi când rămânem fără resurse" "(16:49) Cum să ieșim din 'bulă' și să vorbim cu cine gândește diferit" "(22:25) Ce poate funcționa când vrei să schimbi poziția morală a cuiva - Kurt Gray" "(27:35) Cum învățăm în copilărie să ne certăm sau să evităm conflictul" "(32:53) Cum rezolvă copilul conflictul: clovnul, salvatorul, hipervigilentul" "(35:48) Tipare de conflict tipice în România" "(39:22) Mecanismele de coping: când sunt utile și când ne costă" "(42:43) De ce nu-i poți cere cuiva să renunțe la mecanism fără să pui altceva în loc" "(46:06) Cele 6 nevoi din spatele oricărui conflict" "(47:28) Acceptarea nu înseamnă acord" "(49:53) Diferența dintre nevoie și dorință și de ce unele sunt negociabile și altele nu" "(51:50) Exemplul Ralucăi Anton: cum găsim adevărata miză a conflictului" "(59:46) Cum purtăm la vârsta adultă conversații dificile cu părinții" "(01:06:14) Rivalitatea și competiția dintre frați și reglarea dinamicii de relație" "(01:09:08) Ce se întâmplă în corp: luptă, fugă, îngheț sau împăciuire" "(01:13:33) Întrebări din culise și din comunitatea Mind Architect Premium" "(01:19:43) Cum punem limite unei persoane de ale cărei reacții ne temem" "(01:27:32) Cum sună scuzele care repară cu adevărat" "(01:35:50) Ce face ca un conflict să devină o lecție și nu o rană"

Raluca Anton & Magor Csibi: relația noastră cu Conflictul #S15E01 10 Sep 2026

Conflictul nu e opusul unei relații bune, ci e chiar felul în care ea crește. Paul Olteanu, Magor Csibi și Raluca Anton deschid un întreg sezon despre relația noastră cu conflictele. Episodul introductiv este despre conflicte acasă și la birou: de ce evităm conversațiile cu miză, unde se descarcă tensiunea pe care nu o exprimăm și ce se schimbă când mutăm focusul de la rezolvare la relație. Raluca Anton este doctor în psihologie și psihoterapeut specializat în terapie cognitiv-comportamentală și terapia cuplului, cu 12 ani de practică și formator pentru psihologi. Este autoarea cărților „Povestea ta are sens", „Harta relațiilor tale" și „Terapie 1 la 1 cu sinele tău" și realizatoarea podcastului „Jocurile Minții". Magor Csibi conduce practica de leadership și cultură organizațională la Trend Consult. A fost directorul WWF România și director executiv al WWF Coreea, iar între 2007 și 2009 a reprezentat România în Parlamentul European. Este co-autor, alături de Radu Predescu, al cărții „Bătăliile care contează". Raluca și Magor sunt co-autorii cărții „Înțelepciunea conflictului", despre conflictele personale și profesionale din viețile noastre și despre ce putem învăța din poveștile unor persoane publice. Cartea se poate (pre)comanda de la editura Nemira. În acest episod am discutat despre: De ce evităm conflictul ca popor - istoria și modelele lui Hofstede și Erin Meyer Povestea personală a Ralucăi Anton și a lui Magor Csibi în relație cu conflictul Diferența dintre consens și compromis și de ce contează în relații Ce înseamnă vulnerabilitate reală într-o conversație dificilă Conflictul interior dat de lipsa alinierii între cum vrem să fim vs. cum suntem Cum arată conflictul sănătos în viața personală, în echipe și în organizații Siguranța psihologică în organizații și cum duce ea la conflicte productive Când merită să rămâi în conflict și când ar putea fi mai bine să pleci Resurse menționate în conversație: Cartea Dansul furiei, de Harriet Lerner Cartea Bătăliile care contează, de Magor Csibi și Radu Predescu Cărțile scrise de Raluca Anton Cartea Când conflictul are sens, de Gáspár György Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Vino în Comunitatea Membrilor Mind Architect. "(00:00) Introducere și teme principale abordate în episod" "(02:42) De ce un sezon despre relația noastră cu conflictele" "(05:29) Magor Csibi & Raluca Anton: de unde ideea unei cărți despre conflicte" "(08:22) Evitarea conflictului în România: modelele lui Hofstede și Erin Meyer" "(14:07) Raluca Anton și relația cu conflictul: exemplul cu scaunul din avion" "(17:33) Magor Csibi: cum învățăm să evităm conflictul și consecințele pe termen lung" "(22:39) Unde se descarcă furia pe care nu o exprimăm" "(27:13) Consens sau compromis: diferența care schimbă relațiile" "(29:24) De ce 'conflictul este progres pe cale să se întâmple'" "(31:32) Ce înseamnă și cum arată vulnerabilitatea reală în conflicte" "(36:42) De ce apare rezistență când liderul își schimbă atitudinea" "(38:55) Conflictul interior dat de diferența dintre cine spun că sunt vs. cine chiar sunt" "(43:06) Exemple personale: cum găsești echilibrul între nevoile proprii și relație" "(55:57) Dezbaterea internă despre AI: decizie practică și reparație relațională" "(01:02:55) Ce au de câștigat organizațiile și echipele din opiniile minoritare" "(01:11:57) Groupthink și nevoia de diferențe și similarități în cupluri și organizații" "(01:17:03) Când rămâi în conflict și când e mai bine să pleci" "(01:22:23) Puncte forte și dificultăți în purtarea conflictelor la Magor și Raluca" "(01:26:43) Despre carte și despre ce urmează în următoarele episoade din sezon"

Povestea lui Mihai Covaliu: campionul olimpic care crește campioni #MI05 08 Sep 2026

Ce îi atrage, ce îi menține implicați și ce îi îndepărtează pe copii de sport? Mihai Covaliu discută cu Horia Tecău despre etapele de dezvoltare prin care trec copiii sportivi, impactul presiunii puse asupra lor și ce facem greșit când ne dorim campioni la 10 ani. Mihai Covaliu este campion olimpic (Sydney 2000) și mondial (Leipzig 2005) la sabie, precum și medaliat cu bronz olimpic (Beijing 2008). După retragerea din sport a fost antrenorul principal al lotului olimpic masculin de sabie, apoi președinte al Federației Române de Scrimă. În prezent, Mihai conduce Comitetul Olimpic și Sportiv Român și este la tatăl a doi scrimeri de performanță, Vlad și Amalia. Horia Tecău este fost jucător profesionist de tenis: campion de Grand Slam la dublu (Australian Open 2012, Wimbledon 2015 și US Open 2017), medaliat olimpic cu Argint la Rio în 2016 și fost nr. 2 mondial la dublu. El este co-fondatorul proiectului Mind•Set•Match. Mihai Covaliu și Horia Tecău abordează deschis mai multe subiecte majore din perspectivele de sportiv, antrenor, părinte și lider: Cum a început povestea lui Mihai Covaliu cu sportul și cu scrima Ce atrage și ține copiii în sport și ce îi îndepărtează Care sunt momentele critice când copiii sunt cel mai aproape de a renunța De ce copiii de azi vin la club cu o bază mai fragilă Cum se construiește încrederea în sine înaintea unei finale olimpice De ce în România mai degrabă "nivelăm performanța în jos" în sport Ce lege ar da mâine dimineață în sportul românesc Main Ingredient este un proiect Mind•Set•Match în colaborare cu Mind Architect în care explorăm poveștile din spatele trofeelor și podiumurilor și scoatem la suprafață mindsetul și gândirea și momentele care au stat în spatele performanței vizibile din exterior - https://www.mindsetmatch.ro/ Acest episod a fost pus în mișcare de Crivit, brandul Lidl de echipamente și îmbrăcăminte sport. "(00:00) Mihai Covaliu: campion olimpic, antrenor, părinte, lider" "(03:16) Copilăria cu cinci sporturi și baza motrică ce le lipsește copiilor de azi" "(07:11) Poveștile cu mușchetari, dueluri și săbii care i-au adus pe copii la scrimă" "(10:35) Cum a început drumul lui Mihai Covaliu în scrimă și relația cu părinții" "(13:04) Părinții care își susțin copiii fără să pună presiune" "(15:13) Cum se poate cultiva 'setea' de a câștiga" "(18:30) Momentele în care Mihai și Horia au vrut să renunțe și ce i-a oprit" "(23:34) Momentele critice în care copiii abandonează sportul și mișcarea" "(29:52) Presiunea rezultatelor pusă de părinți și contra-exemple pozitive" "(35:30) Ce a făcut Mihai diferit cu proprii copii când au început scrima" "(37:47) Cum te pregătești mental și emoțional pentru un meci sau obiectiv important" "(40:09) Planul pe 4 ani ca să-l învingă pe cel mai bun adversar al său" "(45:05) Cele mai dureroase înfrângeri și lecțiile luate din ele de Mihai Covaliu" "(50:13) Lecția care l-a ajutat pe Horia să câștige titlul la Wimbledon" "(56:25) Întrebări-fulger despre cariera lui Mihai Covaliu" "(01:03:45) Calitatea #1 a unui campion și a unui părinte" "(01:08:02) Trecerea de la a fi sportiv și campion la a fi părinte" "(01:15:12) 'Nivelăm performanța în jos': cu ce greșim în sportul românesc" "(01:21:50) Ce a rămas constant la Mihai în timp și puterea obiceiului de 15 minute" "(01:28:12) Main Ingredient: ingredientul fără de care n-ar fi ajuns aici"

Mituri și adevăruri despre traumatizarea copiilor | Diana Vasile 01 Sep 2026

Ce înseamnă cu adevărat trauma la copii și când este vorba de disconfort? Diana Bălan de la ParentED Fest stă de vorbă cu Diana Vasile de la Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) despre granița dintre ele. Părinții sunt avertizați constant să nu-și traumatizeze copiii, dar între un copil supărat, un copil frustrat și un copil traumatizat există diferențe importante, iar frica de a greși ne poate face să evităm exact lucrurile de care copilul are nevoie ca să se dezvolte. Diana Vasile este psihoterapeut, doctor în psihologie, fondatoarea Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) și autoarea cărții „Anatomia traumei". Lucrează de peste două decenii cu traumă, reziliență și dinamici de familie. În acest episod discutăm despre: În ce condiții vorbim cu adevărat despre o traumă - context, resurse și trăiri Ce face plecarea mamei de lângă copil să fie o sursă de reziliență, de stres (cronic) sau o traumă De ce plânsul, frustrarea și stresul sunt necesare pentru dezvoltarea copilului Sleep training, mersul la creșă și impactul lăsării copilului să plângă Cei patru pași ai reparării relației părinte-copil după greșeala părintelui De ce „întâi mă vindec, apoi fac copii" pleacă de la o premisă falsă Ruperea contactului cu părintele ca adulți - când și în ce formă ajută sau dăunează Importanța neputinței sănătoase pentru reglarea noastră emoțională Acest episod este produs și distribuit cu susținerea LIDL România și face parte din colaborarea cu ParentED Fest, cel mai mare festival dedicat parentingului de la noi din țară. "(00:00) Teaser" "(02:26) Introducere - ParentED Fest, Diana Bălan și Diana Vasile" "(04:02) Traumă și reparație: de ce să nu credem ce citim în Social Media" "(06:03) Ce este de fapt o traumă - stresul care dezvoltă vs stresul care rupe" "(09:15) Cum se simte și cum se manifestă trauma la copii" "(12:12) Plecarea mamei de lângă copil: traumă, stres sau sursă de reziliență" "(14:33) De ce temperamentul nu ține de educație și când îl putem observa" "(18:21) Cele 3 capacități de antrenat la părinți și de ce sunt ele necesare" "(21:34) De ce disconfortul nu e traumă și stresul e necesar în dezvoltare" "(26:29) De ce e sănătos să plângă copilul și ce stă în spatele lui 'plânge prea mult'" "(28:49) Sleep training, mers la creșă și impactul lăsării copilului să plângă" "(35:47) Mitul lui 'trebuie să faci ce-ți zice copilul'" "(37:33) Când să caute părintele ajutor - la ce comportamente să fii atent" "(41:06) Greșeala părintelui și cei 4 pași ai reparării relației cu copilul" "(48:18) Puterea legăturii părinte-copil și condițiile pentru repararea ei la orice vârstă" "(50:56) Cum recunoaște părintele dacă furia lui vine din propria istorie" "(57:26) Mitul lui 'întâi mă vindec, apoi fac copii'" "(01:01:19) Ruperea contactului cu părintele - când și în ce formă ajută vs dăunează" "(01:06:39) Care sunt principalele nevoi ale unui copil" "(01:08:34) Importanța neputinței sănătoase pentru reglarea noastră emoțională" "(01:12:26) Gând de final de la Diana Vasile pentru părinți"

Dependență digitală: cum ne slăbesc VOINȚA Social Media și telefoanele smart #DW03 17 Aug 2026

De ce simțim că nu avem destulă voință pentru lucrurile care chiar contează pentru noi, și cum putem să ne antrenăm și recăpătăm voința? Explorăm neurobiologia voinței și tenacității, modul în care telefonul și Social Media le slăbesc și cum le putem recupera. Paul Olteanu și Luciana Baicea pornesc de la cum funcționează neurobiologia voinței și a tenacității — cortexul cingular median anterior (AMCC), „mușchiul" care crește exact atunci când facem lucruri grele pe care nu vrem să le facem — și detaliază apoi cum anume telefonul și rețelele sociale ne slăbesc, intenționat, această capacitate. În acest episod discutăm despre: Structura cerebrală din spatele voinței și tenacității De ce voința nu ține de caracter, ci de antrenament Cum ne afectează tenacitatea munca, relațiile, viața personală și dezvoltarea în copilărie Cum și de ce device-urile ne erodează tenacitatea Neurobiologia dependenței: dopamină și recompensă variabilă Antrenament progresiv, design ambiental și alte practici care ne întăresc voința Resurse menționate în conversație: Episodul 1 din serie, despre adopția rețelelor sociale, telefoanele smart și cele 4 riscuri fundamentale Episodul 2 din serie, despre fragmentarea atenției, mitul multitaskingului și cum ne putem recâștiga atenția ADN Vocațional, perseveranța ca fir roșu în poveștile lui Dragoș Pătraru, Petronela Rotar sau Victor Țăpeanu de la Cuibul Artiștilor Aplicația Tozi pentru prevenirea, recunoașterea și protejarea de efectele cyberbulling - Cartea The Anxious Generation de Jonathan Haidt Cartea Nudge de Richard Thaler și Cass Sunstein Studiul ISBRD 2026 — Fundația Vodafone, Save the Children, Ipsos - Copilărie Conectată: starea de bine și reziliența digitală a copiilor și tinerilor din Europa Episodul face parte din seria Digital Wellbeing, susținută de Vodafone și de Fundația Vodafone. "(00:00) Intro" "(02:27) Cadrul seriei Digital Wellbeing și de ce facem acest episod" "(05:46) Structura episodului" "(08:13) Structura cerebrală din spatele voinței și tenacității: aMCC" "(12:07) Marshmallow Test: dovada că voința nu ține de caracter, ci de antrenament" "(14:47) Autodisciplina bate IQ-ul: lecții din biografiile marilor performeri" "(17:59) aMCC-ul se antrenează ca un mușchi, când e greu pentru tine" "(19:39) Cum anume mediul digital ne slăbește în mod activ voința" "(23:01) Tenacitatea în viața personală: Identitate, Procrastinare și Voință" "(25:01) De ce procrastinarea ține de voință și de reglare emoțională" "(28:16) Perseverența în muncă: substratul muncii cu sens și competenței" "(31:15) Tenacitatea în relații: reconectarea după conflict" "(35:15) Joaca liberă și nestructurată crește tenacitatea și gestionarea riscului" "(40:23) Activitățile fără ecrane care antrenează voința copiilor" "(44:50) Aplicația TOZI pentru prevenirea și protejarea de cyberbullying" "(49:00) De ce avem nevoie de plictiseală: memoria și rețeaua implicită din creier" "(57:12) Cum și cât folosim ecranele contează cel mai mult" "(59:54) Aplicațiile tip cazino și impactul lor după vârstă" "(01:07:02) Ce se schimbă în creierul adult după 20 de minute de scrolling" "(01:09:14) Cel mai amplu studiu pe creierul copiilor și adolescenților" "(01:12:50) Primul smartphone înainte de 13 ani: ce arată datele" "(01:14:49) Neurobiologia dependenței, adaptare hedonică și autoplay" "(01:17:31) Creatorii de conținut online și abordarea PAS (Problem - Agitate - Solution)" "(01:19:20) Cum ni se recalibrează pragul de stimulare" "(01:22:59) Nu e lipsă de voință, e proiectat așa" "(01:28:09) Cum ne recâștigăm voința: antrenamentul progresiv" "(01:30:14) Design ambiental și choice architecture (Thaler & Sunstein)" "(01:34:02) Fricțiunea ca instrument în schimbarea comportamentului" "(01:37:19) Practici care antrenează aMCC-ul" "(01:41:56) Cum te aperi de impactul negativ al aplicațiilor și Social Media" "(01:47:21) Recomandările lui Jonathan Haidt pentru părinți" "(01:51:17) Exemplu de reguli în familie și limite de timp"

Why Shame and Guilt are NOT Emotions | Stephan Niederwieser & NARM 11 Aug 2026

According to the NeuroAffective Relational Model, chronic shame isn't an emotion, it's actually a strategy. Stephan K. Niederwieser is the co-author of the new book Healing Shame and Guilt. Shame tells us something is wrong with who we are, while guilt tells us something was wrong with what we did. In this brief episode, Luciana Baicea and Adrian Dinu talk with Stephan Niederwieser about why neither one behaves like an emotion: emotions come, tell us something and pass, while shame settles in and stays. He also explains what shame did FOR us: it helped us disconnect from needs, anger and grief that once felt too dangerous to have. Stephan Niederwieser has been in private practice in Berlin since the late 1980s. He initially trained in Hakomi and Somatic Experiencing before moving to the NeuroAffective Relational Model (NARM), which he now teaches internationally. He is the co-author, alongside Laurence Heller, PhD, of Healing Shame and Guilt, recently published in Romanian by Editura Herald. In this episode we briefly explored: Why "toxic shame" is the wrong term, and what "chronic" points to instead The five core developmental needs (connection, attunement, trust, autonomy, love and sexuality) and the survival styles that appear when they are not met Shame-based identification and its opposite - pride-based counter-identification Depression as anger that has been pushed down rather than felt Whether an AI companion can offer connection without rupture and repair The difference between being loved and being admired Resources mentioned in the conversation: Book: Healing Shame and Guilt by Laurence Heller, PhD & Stephan K. Niederwieser (Romanian edition by Editura Herald) Book: Healing Developmental Trauma by Laurence Heller & Aline LaPierre The NeuroAffective Relational Model (NARM) method, founded by Laurence Heller NARM in Romania Episode produced in partnership with Editura Herald. "(00:00) Stephan Niederwieser on chronic shame & chronic guilt" "(02:04) Stephan's journey: from Hakomi & Somatic Experiencing to NARM" "(06:30) Shame vs. Guilt and why 'chronic' describes them better than 'toxic'" "(11:05) Why shame and guilt are not emotions according to NARM's approach" "(14:03) Disconnection from our needs - how it came from suppressing our emotions" "(16:48) Burnout, exhaustion and the high of being productive as symptoms" "(19:25) How Depression is connected to anger, according to NARM" "(21:19) Where NARM starts and how it works: what do you want for yourself?" "(25:32) AI companionship - facilitating connection or bypassing it?" "(30:35) Developmental Trauma & the 5 development stages" "(33:30) Our 5 developmental needs" "(38:59) Pride-based counter-identification and shame-based identification" "(41:29) Identification and counter-identification for each developmental stage" "(43:58) Attunement, trust & autonomy: always helping, dominating, disappointing" "(46:31) The need for love vs. the survival strategy of being admired" "(49:43) One final idea for the audience & where to find NARM in Romania"

The Body as Your Partner in Healing: Bodynamic, the 7 Developmental Stages & Defense Mechanisms 14 Jul 2026

How can the body become your most concrete resource in your personal development? What do your muscles and your posture say when all the "I know what I have to do, yet I'm still not able to act" is not working anymore? In this special episode, we explore Bodynamic, the body psychotherapy method that maps the connection between muscles, childhood developmental stages, and the way we defend ourselves as adults. Our guests are Hadi Marcher, third generation in the Bodynamic lineage, grandson of founder Lisbeth Marcher and CEO of Bodynamic International, and Mar Barbosa, clinical psychologist with over 13 years of practice and the coordinator and official representative of both Somatic Experiencing and Bodynamic in Portugal. In this episode we discussed: The research that linked 125 muscles to specific psychological themes The 7 developmental stages and character structures (early vs. late responses) Why developmental trauma is "a lack of teaching," not a flaw The difference between Bodynamic and Somatic Experiencing (fight/flight/freeze) Why Developmental Trauma and Shock Trauma have different consequences and need to be addressed differently Mutual connection and dignity, the foundation of the method Exercises you can try today "(00:00) Intro" "(02:15) The body as a resource for personal development" "(04:17) Hadi Marcher's story: growing up inside the Bodynamic lineage" "(06:15) Trauma, hundreds of cardiac episodes and early diagnoses" "(08:46) Learning how to connect with others 'from the body to the mind'" "(12:09) Mar's path: from cognitive behavioral therapy to somatic approaches" "(17:17) How Bodynamic works: the muscles as a concrete entry point" "(20:25) Developmental trauma as a lack of teaching" "(25:28) The 7 developmental stages: from the womb to adolescence" "(30:04) Lisbeth Marcher's research: 125 muscles and their psychological themes" "(36:26) Character structures: collapse (early response) vs. tension (late response)" "(42:51) Why you should learn to love your defense mechanisms" "(46:56) Bodynamic vs. Somatic Experiencing: voluntary vs. involuntary responses" "(53:52) Mutual connection and dignity: Lisbeth's story from World War II" "(58:02) Attachment, bonding and authenticity" "(01:08:15) What happens when developmental stages overlap" "(01:12:02) Examples of defense mechanisms: emotional emptiness and self-sacrifice" "(01:20:11) When our defenses trigger each other in relationships" "(01:27:21) The Thailand story: connection beyond conflict" "(01:35:13) Daily practices: the observer ego and centering exercises" "(01:44:48) Where to find courses, therapists, and the Foundation training in Romania" "(01:50:49) Behind the scenes: why a conscious relationship with your body is essential"

Învățământul universitar dual: 50% practică REALĂ și 50% teorie utilă 25 Jun 2026

Ce înseamnă să înveți o profesie în același timp în care o practici? În acest episod despre învățământul universitar dual vorbim despre ce presupune el și despre cum să fii relevant profesional într-o lume în care AI-ul automatizează tot mai mult și experiența reală e greu de dobândit pe perioada studiilor. Estera Anghelescu este Director de Recrutare & Employer Branding la Kaufland România & Moldova. Silvia Maican este Directorul Departamentului de Administrarea Afacerilor și Marketing de la Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia. Silvia coordonează programul de Logistică Operațională în regim dual, în care Kaufland este partener și agent economic, primul astfel de program din România. În acest episod discutăm despre: Ce sunt competențele și ce interesează mediul universitar vs. mediul privat Învățământul universitar dual: mod de organizare și structură concretă Cum se îmbină teoria utilă cu antrenarea abilităților în învățământul dual Cum este diferit de învățământul clasic și de școala profesională Ce competențe umane rămân greu de automatizat de inteligența artificială Drumul de 10 ani de la idee la lansarea programului de studiu universitar dual Resurse menționate în conversație: Discursul TED al lui Ricardo Semler: Radical wisdom for a company, a school, a life • Cartea Imagine If, de Sir Ken Robinson • Kari Era — consilierul AI de carieră Kaufland • Raportul Anthropic Economic Index Mai multe informații despre programele de licență în regim dual (Logistică Operațională, Management în Retail, Robotică și Automatizări Industriale) găsiți pe site. "(00:00) Teaser și introducere episod: educație academică vs. experiență practică" "(04:33) Paradoxul experienței: angajatorii cer ce n-ai de unde să fi acumulat" "(06:32) Învățământul universitar dual: cunoaștere, abilități și tip de memorie" "(08:33) Perspectiva de angajator: importanța practicării imediate a cunoștințelor" "(10:40) Alinierea teoriei din universitate la practica din lumea reală" "(15:32) Ce le lipsește absolvenților de liceu azi: comunicare și soft skills" "(17:46) Claritate în carieră și Kari, consilierul AI de la Kaufland" "(19:47) Repere concrete: burse și program săptămânal și anual în studiul universitar dual" "(25:30) Recunoașterea oficială și programe: logistică, management, robotică și automatizări" "(30:08) Perspectivele ca absolvent al programului de logistică operațională" "(32:41) Orientarea în carieră prin mentoratul dublu: universitatea ȘI compania" "(35:43) Competențele care te fac greu de înlocuit de AI" "(40:00) Retail și logistică: ce te diferențiază și face necesar inclusiv în era AI" "(42:47) Sir Ken Robinson și cele 8 competențe necesare pentru viitor" "(46:20) Cu ce diferă aceste programe de școala profesională și de învățământul clasic" "(50:17) Drumul de 10 ani până la construirea primului program dual din România" "(53:52) Tinerii din România: date statistice, nevoi urgente și cum le adresează dualul" "(57:35) Unde și cum se desfășoară programele: sistem hibrid și fizic, proces de (pre-)înscriere"

Cum ne fragmentează la propriu ATENȚIA Social Media și telefoanele smart #DW02 22 Jun 2026

Atenția noastră s-a fragmentat și asta produce schimbări măsurabile în creier. În al doilea episod din seria Digital Wellbeing, Paul Olteanu și Adrian Dinu analizează mecanismele din spatele „minții împrăștiate" și explică ce putem face concret ca să ne recâștigăm atenția. Adrian Dinu este psiholog, trainer și speaker în echipa Mind Architect și a livrat programe despre stres, atenție și stare de bine. Împreună cu Paul, traduce cercetarea de neuroștiință într-un limbaj accesibil, fără alarmism și fără să demonizeze tehnologia. Ultima treime a episodului este dedicată strategiilor și acțiunilor concrete pe care le putem folosi pentru a ne recâștiga atenția. În acest episod am discutat despre: Mitul "multitasking": ce se întâmplă de fapt în creier și ce ne costă multitasking-ul Impactul notificărilor: cum și cât de tare ne afectează de fapt performanța cognitivă Cele 4 rețele cerebrale și funcțiile cerebrale afectate de utilizarea problematică a social media și telefoanelor smart De ce copiii și adolescenții sunt mai vulnerabili la aceste efecte negative Bugetul energetic și cum ni-l consumă rețelele sociale și telefoanele smart Cele 3 pârghii pentru recâștigarea atenției: mediu, ritualuri de tranziție și refacerea bugetului 11 acțiuni concrete pentru recâștigarea atenției la adulți și adolescenți Resurse menționate în conversație: Cartea Attention Span, de Gloria Mark Book Espresso MA Premium despre Digital Minimalism, de Cal Newport Cartea Digital Minimalism, de Cal Newport Studiul ISBRD 2026 — Fundația Vodafone, Save the Children, Ipsos - Copilărie Conectată: starea de bine și reziliența digitală a copiilor și tinerilor din Europa Cercetări: Rezultatele studiului Adolescent Brain Cognitive Development (ABCD) pe 11.000 de adolescenți Costul cognitiv al unei notificări Impactul pe termen lung al digital media asupra dezvoltării cerebrale la copii Impactul neurocognitiv al folosirii social Media Alterarea rețelelor cerebrale în folosirea problematică a social media și smartphones Impactul reducerii timpului petrecut pe smartphone "(00:00) Introducerea episodului" "(02:51) Seria Digital Wellbeing și cele 4 'daune' ale lui Jonathan Haidt" "(07:00) Mitul multitaskingului: de ce de fapt facem 'serial single tasking'" "(10:25) Cărți despre atenție: Deep Work, Digital Minimalism, Stolen Focus" "(12:13) Costul cognitiv și emoțional al notificărilor, chiar și dacă le ignorăm" "(17:58) De la 2,5 minute la 47 de secunde: cât ne-a scăzut atenția și ce impact are" "(20:39) De ce serialele se fac pentru 'al doilea ecran' și capcana conținutului scurt" "(23:09) Ce fel de pauze luăm: distragere, refacerea atenției sau extra satisfacție" "(30:02) Studiul Vodafone: cât de distrași sunt adolescenții și de ce sunt vulnerabili" "(32:10) Ce se întâmplă în creier: unde cerebrale și efecte emoționale" "(35:27) Cele 4 rețele cerebrale afectate de utilizarea problematică a telefoanelor" "(41:40) Modificări structurale în creier: ACC, cerebel și studiile pe adolescenți" "(46:53) Relația doză-răspuns: cu cât mai multă social media, cu atât mare efectul negativ" "(51:51) Vestea bună: fragmentarea atenției e reversibilă" "(54:00) Lisa Feldman Barrett și bugetul de energie" "(58:41) Consecințele bugetului energetic golit: decizii proaste, fitil scurt și 'phubbing'" "(01:05:48) Impactul tipului de conținut urmărit: durată scurtă vs lungă" "(01:08:01) Cum ne recâștigăm atenția: 11 strategii în 3 categorii" "(01:08:55) Strategii de mediu: distanță, fricțiune, grayscale" "(01:13:44) Telefonul: briceag de buzunar, nu cazino portabil" "(01:16:41) Ritualuri de tranziție: dimineața și mesele fără telefon ca ritual" "(01:22:07) 'Slow media' și alegerea (mai) conștientă a conținutului urmărit" "(01:27:23) Refacerea bugetului de energie: focus total, natură și meditație" "(01:33:45) Blocarea timpului: intervale pentru focus, meditație sau rugăciune" "(01:35:43) Recomandările lui Jonathan Haidt pentru părinți și tineri"

Sportul la copii: știința și psihologia din spatele antrenamentelor | Horia Tecău & echipa MSM #MI04 16 Jun 2026

De ce renunță copiii la sport și cum crești un campion fără să-i stingi pasiunea? Horia Tecău stă de vorbă cu Radu Barbu și Lucian Nicolescu despre cum poți sprijini din interior dezvoltarea unui sportiv și despre rolul părinților în acest proces. Acesta este un episod despre sportul de performanță la copii, despre rolul antrenorilor și părinților, despre cum să îi împingi dincolo de zona de confort și când nu, de ce flacăra pasiunii trebuie ocrotită în copilărie și de ce "late bloomers" de multe ori îi depășesc pe copiii precoce. Horia Tecău este fost jucător profesionist de tenis: campion de Grand Slam la dublu (Australian Open 2011, Wimbledon 2015 și US Open 2017), medaliat olimpic cu Argint la Rio în 2016 și fost nr. 2 mondial la dublu. El este co-fondatorul proiectului Mind•Set•Match. Radu Barbu este antrenor de tenis și fondatorul Young Tennis Development , iar Lucian Nicolescu este metodolog sportiv și preparator fizic în proiectul Mind•Set•Match. În acest episod moderat de Horia Tecău am discutat despre: Ce caută inițial antrenorii la copii Relația antrenor-părinte și relația părinte-copil în sportul de performanță Cum antrenezi gestionarea stresului și crești reziliența De ce renunță copiii la sport și cum se poate preveni asta Cele 4 greșeli frecvente ale antrenorilor Rolul real al părintelui și greșelile bine intenționate dar frecvente Ce ar trebui să caute părinții la un antrenor pentru copilul lor Main Ingredient este un proiect Mind•Set•Match în colaborare cu Mind Architect în care explorăm poveștile din spatele trofeelor și podiumurilor și scoatem la suprafață mindsetul și gândirea și momentele care au stat în spatele performanței vizibile din exterior. Acest episod a fost pus în mișcare de Crivit, brandul Lidl de echipamente și îmbrăcăminte sport. "(00:00) Intro" "(03:30) Ce face un metodolog sportiv și de ce antrenorul este un educator" "(05:39) Ce le place la meseria lor și în proiectul Mind Set Match" "(07:01) Ce urmăresc prima oară la un sportiv: obiectiv, mindset, personalitate" "(08:40) Cele 4 trăsături cheie: determinare, antrenabilitate, adaptare, comunicare" "(16:14) Rolul părintelui în funcție de etapă: de la îndrumare la autonomie" "(20:51) Cum arată o zi înainte și pe teren, pentru antrenor și metodolog" "(24:15) Cele 4 etape din structura unui antrenament" "(26:38) Cum și când adaptezi planul de antrenament după starea sportivului" "(29:36) Gestionarea stresului: cum se antrenează" "(34:05) Cum împingi sportivul peste limita actuală DUPĂ 15 ani" "(38:37) De ce renunță copiii la sport rapid" "(42:39) Factorul #1 al abandonului: amenințări vs. recompense" "(45:52) Plăcerea ca flacără de cultivat și susținut" "(47:31) Ingredientele principale: pasiunea și satisfacția procesului urmat" "(53:30) Cele 4 greșeli frecvente ale antrenorilor" "(58:37) Horia Tecău în colaborarea cu Lucian Nicolescu" "(01:00:18) Comunicarea: prima etapă a antrenamentului" "(01:03:31) Relația antrenor-părinte: greșeli frecvente și câștigarea încrederii" "(01:07:43) Pregătirea părintelui: etapele și costurile sportului de performanță" "(01:11:23) Schimbarea de antrenor la nivel de junior și profesionist" "(01:16:02) Copiii care 'înfloresc' mai târziu deși nu dădeau mingea peste fileu" "(01:19:35) Cum introduci natural un copil în sport" "(01:23:25) Sportivul MSM după 1 an: trio-ul performanței și focus extrinsec" "(01:29:46) Individualizarea stilului după 15 ani" "(01:32:45) Alcaraz, Sinner și Sabalenka: stiluri individuale diferite" "(01:34:09) Sfaturi de final pentru sportivi, părinți și antrenori" "(01:39:25) Ce și-ar dori să spună copiii antrenați de ei peste 10 ani" "(01:40:51) Cum rămâi conectat cu noile generații de sportivi și povestea cu frizerul" "(01:47:55) Horia și visul de a deveni jucător profesionist de tenis" "(01:50:38) Mesajul lui Horia pentru copii, părinți și antrenori"

LIVE - Q&A Despre Relații 2 cu Gáspár György și Paul Olteanu #S14E12 09 Jun 2026

Sezonul de podcast despre relații creat în colaborare cu Pagina de Psihologie a adus în conversație subiecte pe care mulți dintre noi le poartă în tăcere: cum iubim, cum pierdem, cum ne vindecăm, cum ne regăsim pe noi înșine în mijlocul relației cu celălalt și cum navigăm împreună o lume care ne invită la tot mai multă izolare. Astăzi ne vedem live, în ultima întâlnire de dinainte de vacanța de vară, în cadrul episodului 12 din acest sezon de podcast. Invitatul nostru de astăzi este Gáspár György: psiholog clinician, terapeut relațional și autor, cunoscut pentru contribuțiile în promovarea sănătății relaționale și a inteligenței emoționale în spațiul public din România. Este co-fondator al comunității Paginii de Psihologie și al Academiei de Terapie Imago din România. Alături de Paul Olteanu și Gáspár György adresăm teme precum: relația cu pierderea și cum încheiem ce a rămas neînchis relația părinte-copil când copilul este deja adult parenting și ce se întâmplă cu relația de cuplu după apariția copiilor intimitatea în cuplu și dificultățile în a iniția intimitatea sexuală relațiile de cuplu după 60 de ani Resurse menționate: Cartea Dansul Furiei, de Harriet Lerner Cartea Dansul Fricii, de Harriet Lerner Cartea Thinking in Systems, de Donella Meadows Cărțile lui John Gottman Episod produs și distribuit cu susținerea PPC România. Acest episod a apărut inițial live pe YouTube. "(00:00) Intro" "(02:54) Încheieri și pierderi: de ce așteptăm un closure care nu vine" "(03:51) Câte feluri de pierderi există și cum le integrăm" "(06:50) Fiecare zi care se încheie e, de fapt, o pierdere" "(08:28) De ce orice alegere bună conține și o pierdere" "(13:09) Pierderile cer energie și de ce regretăm mai mult ce n-am făcut" "(17:24) Ce se întâmplă cu rolul cuiva în sistem când dispare" "(18:42) Pierderea ambiguă: prezent fizic, absent emoțional" "(21:08) Terapia individuală și granițele relației de cuplu" "(24:14) Sistemul e mai puternic decât individul (Thinking in Systems)" "(28:17) Cum schimbi un sistem: întregul peste suma părților" "(30:04) Homeostazia: sistemul caută stabilitate, nu sănătate" "(31:43) Dansul furiei: manevre, contra-manevre și schimbarea reală" "(35:11) Relația la distanță e o pierdere?" "(38:32) Dor, dorință și dorul de ceea ce n-am trăit" "(43:45) Pierderi ambigue: dispariție și ghosting" "(45:24) Parenting: cum reconstruiești conexiunea cu copilul" "(48:24) Dozarea reconectării și demnitatea copilului" "(53:35) Divorț, regret și împăcarea cu o decizie luată demult" "(59:16) Relația cu părinții: de la părinte-copil la adult-adult" "(01:06:48) Copilul parentificat și etapele vieții de familie" "(01:11:17) Cuibul gol și grija pentru propriii părinți" "(01:17:34) De ce contează nu-ul copilului (contravoința)" "(01:24:03) Autonomie vs. independență" "(01:26:28) Cum îți susții partenerul prin perioada de pierdere a părinților săi" "(01:30:45) Degradarea părinților și propria îmbătrânire" "(01:42:36) Dating și vitalitate după 60 de ani" "(01:47:35) Intimitatea sexuală în relațiile de durată: rușinea de a iniția" "(01:50:42) A-ți dori ceea ce ai deja (Esther Perel)" "(01:55:56) Ce ține atracția vie: spațiu, joacă, atingere" "(02:00:14) Homeostazie și adaptare hedonică în cuplu" "(02:06:48) Curajul de a rămâne viu și relațiile începute după 30" "(02:12:25) Întrebări de final: un cuvânt despre familie, prietenie și cuplu"

Mindsight: Triunghiul stării de bine, Relații & Atașament | cu Nora Neghină #S14E11 22 May 2026

Biologia interpersonală este știința modului în care creierul, mintea și relațiile se modelează reciproc. Construind pe munca lui Daniel Siegel Ph.D., explorăm cele patru stiluri de atașament și stilurile narative pe care ele le generează, cele nouă domenii ale integrării, fereastra de toleranță și venim cu o nouă perspectivă asupra adolescenței. Nora Neghină este psiholog clinician și terapeut relațional, certificată ca trainer Mindsight din 2015, de Mindsight Institute, fondat de dr. Daniel J. Siegel. Din 2024 are și specializarea de coach specializat în menopauză, iar pe site-ul Pagina de Psihologie este autoarea rubricii „Opțiunea Mindsight". Acesta este al 11-lea episod din sezonul realizat în parteneriat cu @PaginadePsihologie Astăzi discutăm despre: Biologia interpersonală și cum se aplică ea în viața de zi cu zi Trepiedul stării de bine: creier, minte, relații Cele patru stiluri de atașament și narativele rezultate Cele nouă domenii ale integrării Tranziția de la reactivitate la reflexivitate Fereastra de toleranță și coreglarea Tehnici de parenting fundamentate în neurobiologie Acronimul ESSENCE și caracteristicile adolescenței Resurse menționate în episod: Cartea Mindsight. Noua știință a transformării personale de Daniel J. Siegel Cartea Parentaj sensibil și inteligent (Parenting from the Inside Out) de Daniel J. Siegel Cartea Creierul copilului tău (The Whole-Brain Child) de Daniel J. Siegel Cartea Inteligența parentală de Daniel J. Siegel Cartea și caietul de lucru Copilul cu mintea deschisă (The Yes Brain) de Daniel J. Siegel "(00:00) Intro" "(05:08) Ce este neurobiologia interpersonală" "(07:10) Neuroplasticitatea și abordarea lui Daniel Siegel" "(09:43) Ce este Mindsight - lentila prin care privim mintea noastră și a celorlalți" "(11:35) Cei 3 O și triunghiul stării de bine" "(13:33) Definiția minții după Daniel Siegel: proces emergent, întrupat, relațional" "(17:36) De ce relațiile sunt al treilea pilon esențial pentru sănătatea mintală" "(19:26) Deconectare sănătoasă vs izolare - cum le recunoaștem?" "(21:51) Atașamentul: de la Mary Ainsworth la stiluri narative" "(24:05) Atașamentul anxios ca narativ: indecizie și du-te-vino" "(26:25) Atașamentul dezorganizat și trauma de dezvoltare" "(27:52) Atașamentul evitant: distanță emoțională și lipsă de insight" "(30:05) Stilurile de atașament se pot schimba" "(33:22) Atașamentul securizant - cum se aude el" "(37:09) Identificarea stilurilor narative la alți oameni" "(39:52) Cum susținem un partener cu narativ evitant: recorporalizarea" "(42:55) Cum susținem un partener cu narativ anxios: pauza și diferențierea" "(48:18) Cele nouă domenii ale Integrării și utilitatea lor" "(50:15) Integrarea interpersonală " "(53:10) Neurodivergență vs lipsă de integrare din perspectiva Mindsight" "(56:23) Furie sănătoasă și reflexivitate vs Disfuncție și reactivitate" "(01:00:45) Response ability - pasul înapoi în locul reacției" "(01:03:35) Întrebări din comunitate: atașamentul în relații diferite" "(01:06:17) Adult Attachment Interview și cartea 'Parentaj sensibil'" "(01:10:25) Aplatizare emoțională, alexitimie și citirea contextului" "(01:13:40) Furia, fereastra de toleranță și exercițiul cu mingile" "(01:16:09) Mișcarea ca instrument de reglare" "(01:17:40) Coreglarea și rolul apropiaților" "(01:22:20) Cum și de la ce vârstă învățăm copiii să identifice emoțiile din corp?" "(01:25:00) Numirea expresiilor copilului ca mod de a-l face să se 'simtă simțit'" "(01:27:18) ESSENCE - Cele 4 caracteristici ale adolescenței" "(01:28:06) Emotional Spark și viteza de procesare a informației" "(01:29:06) Social Engagement și Novelty" "(01:31:01) Creative Exploration, familia și invidia stârnită" "(01:33:47) Actualizare: cortexul se maturizează complet abia la 30 de ani" "(01:37:55) Unde o găsești pe Nora Neghină și rubrica 'Opțiunea Mindsight'" "(01:39:55) Top 3 cărți de Daniel Siegel pentru explorare" "(01:41:42) Caroline Welch: Darul prezenței conștiente - Mindsight pentru femei"

Cum ne schimbă la propriu mintea Social Media și telefoanele smart #DW01 18 May 2026

Cum ne afectează smartphone-urile și social media starea de bine, sănătatea mintală și relațiile? Începem astăzi seria Digital Wellbeing, 6 episoade dedicate acestei teme, susținută de Vodafone. În acest episod introductiv al seriei, Paul Olteanu și Luciana Baicea urmăresc viteza extraordinară de adoptare a smartphone-urilor și rețelelor sociale din 2007 încoace, ne arată ce spun datele globale și europene despre sănătatea mintală a tinerilor după 2010 și explică de ce sistemul nostru nervos nu e proiectat pentru felul în care folosim azi tehnologia. Discuția se sprijină pe cercetarea psihologului Jonathan Haidt (New York University), autorul cărții The Anxious Generation (O generație în pericol), pe studiul ISBRD 2026 realizat de Fundația Vodafone împreună cu Save the Children și Ipsos, plus date de la Eurostat, UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății. În acest episod discutăm despre: Adopția smartphone-ului și a social media și de ce perioada 2010–2012 e un punct de cotitură Datele despre anxietate, depresie, somn și singurătate la adolescenți De ce designul rețelelor sociale activează aceleași circuite ca jocurile de noroc Cele patru riscuri fundamentale: atenție fragmentată, dependență, izolare și afectarea somnului Resurse menționate în conversație: Cartea O generație în pericol (The Anxious Generation) de Jonathan Haidt Cartea Dopamine Nation de Anna Lembke Studiul ISBRD 2026 — Fundația Vodafone, Save the Children, Ipsos - ⁠Copilărie Conectată: starea de bine și reziliența digitală a copiilor și tinerilor din Europa⁠ Acest episod face parte din seria Digital Wellbeing, susținută de Vodafone și de Fundația Vodafone. "(00:00) Intro" "(02:30) Structura seriei și conținutul din cele 6 episoade ale ei" "(06:46) Geneza: lansarea iPhone în 2007 și adopție globală smartphone" "(10:07) De la 5% pe rețele la 85%: adopția social media" "(13:04) De la camera frontală la TikTok: nașterea culturii performative" "(16:45) Erving Goffman: 'instagramabil' și viața ca performanță socială" "(20:50) Date Jonathan Haidt: anxietate +139% și depresie +145% după 2010" "(25:41) Argumentul substituirii: restrângerea timpului petrecut cu prietenii" "(29:47) Somn sub 7 ore la adolescenți: ce arată cercetarea" "(30:54) 'Viața mea se simte fără sens' — colapsul speranței la tineri" "(34:01) Studiul ISBRD 2026: bunăstarea digitală a tinerilor europeni" "(37:12) 97% folosesc internetul zilnic — dar pentru ce anume?" "(40:49) Pentru ce a evoluat sistemul nervos vs. lumea de astăzi" "(44:30) Coldplay și ecranul ca fereastră: a trăi vs. a filma momentul" "(47:38) Ritmurile biologice și joaca liberă (Gordon Neufeld)" "(49:40) Recompensa variabilă și cele 31 de studii interne Meta" "(53:07) De ce 'busy' a devenit medalie de onoare și filme pentru double screen" "(57:04) Conexiune, autonomie și sens: iluzia competenței prin metrici" "(01:02:30) Identitate, ierarhii și comparație: oglinda lui Dunbar vs. milioane de străini" "(01:06:34) Întrupare și sincronicitate: ce se pierde în texte și emoji" "(01:09:50) Dimensiunea audienței și stabilitatea comunității după Haidt" "(01:14:05) Dauna 1 — Fragmentarea atenției: impactul notificării necitite" "(01:20:53) Dauna 2 — Dependența și recompensa variabilă" "(01:23:40) Anna Lembke și cele patru simptome ale sevrajului" "(01:25:39) Dauna 3 — Izolarea socială și conflictul prin mesaje" "(01:29:19) Dauna 4 — Lumina albastră, conținutul emoțional și 'revenge scrolling'" "(01:31:36) Ce urmează în episoadele 2–6 ale seriei"

Hold On to Your Teens: Dr. Gordon Neufeld on Addiction & Emotional Maturity 14 May 2026

In this Mind Architect × ParentED Fest conversation, Dr. Gordon Neufeld explains why peer orientation — not independence — is the real risk facing today's teenagers, and what parents can do about it. Dr. Gordon Neufeld is one of the world's leading developmental psychologists, with over 50 years of experience working with adolescents, families, and youth in the juvenile justice system. He is the founder of the Neufeld Institute and the author of the bestselling book Hold On to Your Kids: Why Parents Need to Matter More Than Peers (co-authored with Dr. Gabor Maté). The host of the conversation is Diana Bălan — Neufeld Institute representative, founder of Urban Mowgli, and co-founder of ParentED Fest — joining us to explore: Myths about older children's needs and relationship responsibility in parenting How to reconnect when you feel you've lost your teenager's heart Why emotional maturity has nothing to do with age, education or IQ Addiction as a "flight from vulnerability" and what true prevention looks like The connection between critical thinking and emotional development How screens, social media, and AI quietly displace the relationships our children need Sexuality, peer pressure, and the disappearance of critical thinking in adolescence Why conflicting feelings are actually a sign of emotional maturity Resources mentioned: Hold On to Your Kids: Why Parents Need to Matter More Than Peers — by Gordon Neufeld & Gabor Maté Neufeld Institute - Dr. Neufeld's educational platform offering courses on attachment-based development for parents and educators Sigmund Freud on the relationship between Attachment and Sexuality Abraham Maslow about "on the other hand" thinking as a marker of cognitive maturity Carl Rogers' unconditional positive regard as an analogy for AI's behavior Aristotle on humans as esentially relational creatures William Golding's Lord of the Flies as an analogy for today's hyper-polarized world, as influenced by screens and social media Acest episod este produs și distribuit cu susținerea LIDL România și face parte din colaborarea cu ParentEd Fest, cel mai mare festival dedicat parentingului de la noi din țară. "(00:00) Intro" "(02:04) Welcome and guest introduction" "(05:31) Myth-busting: older children do NOT stop needing their parents" "(09:10) Who is primarily responsible for the parent-child relationship" "(11:45) Peer orientation: what happens when we lose our kids" "(17:30) Why emotional maturity has nothing to do with age" "(19:30) Where to start rebuilding the relationship with a teenager" "(21:57) Why parenting is not primarily a role or a set of responsibilities" "(23:44) Addiction as a 'flight from vulnerability'" "(26:20) How to prevent teenagers falling into addiction traps" "(29:49) How do we recognize a relational problem with our teen" "(31:23) The lost skill of grieving: feeling the hole" "(37:19) School, ADHD suspicions and the disappearance of curiosity" "(39:45) Critical thinking: why it can't be taught and its basis in emotion" "(46:02) How screens hijack our need for togetherness" "(49:41) AI, the rise of 'artificial intimacy' and becoming emotionally insulated" "(52:08) Healthy sexuality as a glove on attachment, not the opposite" "(55:35) Tolerating differences and conflicting feelings as a sign of maturity" "(57:08) Gordon Neufeld's message to parents: YOU are the answer"

Identități și Privilegiu în relații: cum navigăm diferențele fără să fugim de ele #S14E10 08 May 2026

Ce este privilegiul și cum influențează el relațiile noastre? Cristina Petrescu-Ghenea și Carmen Ioniță explorează diversitatea, incluziunea și discriminarea pornind de la identitățile noastre intersectate — etnie, gen, clasă socială, formă a corpului, neurotip, statut relațional — și de la fricțiunile pe care acestea le creează în viața de zi cu zi. Cristina Petrescu-Ghenea este medic cu specializare în psihiatria copilului și adolescentului și psihoterapeută de familie. Din 2020, este co-gazdă a podcastului Reconectat, iar în practica de cabinet lucrează cu adolescenți și adulți din comunități diverse, dintr-o perspectivă afirmativă, intersecțională și bazată pe reducerea riscurilor. Carmen Ioniță este doctor în psihologie, psihoterapeută de familie și People & Culture manager. A studiat neuroștiințe cognitive la Universitatea din Manchester și a lucrat ca trainer în mediul academic, de ONG și Corporate. Acesta este episodul 10 dintr-un sezon dedicat relațiilor, realizat împreună cu @PaginadePsihologie . Astăzi discutăm despre: Plăcinta privilegiilor și cum se intersectează identitățile noastre Modelul excluziune → toleranță → incluziune → integrare De ce investiția în doar o singură relație centrală ne vulnerabilizează Cum stăm cu vinovăția, rușinea și disconfortul fără să fugim de ele Neurodivergența în relații și curiozitatea în locul etichetelor Acțiuni concrete pentru a crea spații mai primitoare Resurse menționate în conversație: Podcast: Reconectat Asociație: Identity.Education (Timișoara) – ghiduri PDF gratuite pentru părinți, familia extinsă și aliații comunității LGBTQIA+ Piesa de teatru "Cel mai bun copil" de și cu Alina Șerban Episod anterior Mind Architect despre Harvard Grant Study / Harvard Study of Adult Development Episod anterior Mind Architect: conversația cu sociologul Gelu Duminică despre toleranță Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Vino în Comunitatea Membrilor Mind Architect. Episod produs și distribuit cu susținerea PPC România. "(00:00) Intro" "(02:32) Introducere și prezentarea invitatelor: Cristina Petrescu Ghenea și Carmen Ioniță" "(06:13) Harta identităților: cum ne poziționăm în plăcinta diversității" "(09:08) Privilegiu fără defensivitate: traseul conștientizării" "(13:35) Plăcinta identității: etnie, corp, clasă, educație, vârstă, neurotip" "(17:20) Tipuri de relații & cum ne vulnerabilizează centrarea excesivă pe cuplu" "(22:19) Harvard Grant Study, 'single by choice' și redistribuirea energiei relaționale" "(27:34) Exercițiul cercului relațional și neurodivergența în socializare" "(31:02) 'You are weird' și de ce drepturile nu sunt o resursă limitată" "(36:32) Modelul excluziune → toleranță → incluziune → integrare" "(40:54) Integrarea reală: 'n-am fi noi fără tine' vs. asimilare" "(44:55) Cine decide cine stă la masă: Gelu Duminică și responsabilitatea aliatului" "(48:19) Disconfort, 'nimic pentru noi, fără noi' și deconstrucția identității" "(53:16) Swing dance, George Floyd și confruntarea personală cu privilegiul" "(55:36) 'Cel mai bun copil' de Alina Șerban: arta ca poartă și vina ca acțiune" "(58:14) Vinovăția e pro-socială & De ce să nu ne procesăm vina cu persoana marginalizată" "(01:02:40) Psihoterapia sistemică și traumele colective neprelucrate" "(01:05:33) Intersecționalitatea: cum ne retragem în identitățile marginalizate" "(01:08:45) Burnout în activism, autocompasiune și 'îmi asum' de pe social media" "(01:13:21) Neurodivergența fără diagnostic: curiozitatea în locul etichetelor" "(01:15:30) Educarea prin experiența trăită și evoluția psihiatriei" "(01:21:34) Arta ca poartă: teatrul, poezia și povestea podcastului Reconectat" "(01:28:07) Acțiuni concrete: curatoriere feed, reflecție și spații fizice incluzive" "(01:35:11) Voluntariatul diferențiat și presiunea colectivă pe sistemele inegale"

Andrei Pavel: nevoia de laudă și frica de eșec ca ingrediente ale performanței #MI03 05 May 2026

Andrei Pavel, fost #13 ATP mondial, explică ce face diferența între talent și performanță reală: disciplina, mindset, reziliența și susținerea primită. În acest nou episod Mind•Set•Match, Horia Tecău stă de vorbă cu Andrei Pavel — campion Roland-Garros la juniori, de 27 de ori jucător în Cupa Davis pentru România, fost antrenor al Simonei Halep în perioada în care a devenit numărul 1 mondial și astăzi antrenor la Power Tennis Club Otopeni. O conversație sinceră despre cum se construiește un sportiv de mare performanță, ce înseamnă o susținere sănătoasă din partea părinților și de ce, când motivația dispare, doar disciplina mai dă continuitate și progres. Andrei vorbește deschis despre groapa în care a căzut după operația de la cot, despre frica de eșec ca motor și despre identitatea pe care a trebuit să și-o reconstruiască după retragere. În acest episod Horia Tecău și Andrei Pavel au discutat despre: Cum a luat contact din întâmplare și a început singur drumul în tenis Atitudinea cu care a abordat tenisul încă din copilărie Începutul dificil ca antrenor, nevoia de modestie și dorința de a învăța de la fiecare sportiv Greutățile majore de la 18 ani: accidentat, rămas fără sponsori, fără echipă și cu mari datorii Cum recunoști și menții "focul" interior aprins la un copil sportiv Generația Z în sport: lipsa atenției, telefonul și sensibilitatea crescută De ce comparația înăbușă potențialul tinerilor sportivi (și ce să facă părinții în loc) Diferența între disciplină și motivație în drumul către performanță Cum a fost retragerea din tenis și cum se raportează acum la sport, ca antrenor Main Ingredient este un proiect Mind•Set•Match în colaborare cu Mind Architect în care explorăm poveștile din spatele trofeelor și podiumurilor și scoatem la suprafață mindsetul și gândirea și momentele care au stat în spatele performanței vizibile din exterior - https://www.mindsetmatch.ro/ Acest episod a fost pus în mișcare de Crivit, brandul Lidl de echipamente și îmbrăcăminte sport. "(00:00) Intro" "(03:19) Cum a luat contact întâmplător cu tenisul la 8 ani" "(07:17) 'Bravo, Andrei!' — competiția și disciplina ca primă hrană" "(12:06) Meritocrația la primele antrenamente: jocul la perete și etapele parcurse" "(13:56) Greșelile, repetiția și lecția lui Bob Brett pentru Marcos Baghdatis" "(19:46) Comunismul, naționalele de la 10 ani și prietenia cu Stelian Gima" "(24:06) Caseta VHS cu Thomas Muster: prima dată când a îndrăznit să viseze" "(26:13) Plecarea în Germania la 16 ani și mentorii care au crezut în el" "(32:16) Ce caută Andrei Pavel la un copil sportiv astăzi" "(35:47) Andrei Pavel ca antrenor: 'nu sunt talentat la începători'" "(40:28) 'În tenis, jucătorul face antrenorul'" "(43:39) Mindset-ul în anii de început: când îți pleacă echipa, sponsorii și prietenii" "(47:54) Groapa de la 19 ani: două operații, datorii și frica de eșec ca motivator" "(54:35) Generația care 'involuează': de ce se aprinde mai greu 'focul' competitiv" "(57:40) Zona de disconfort dozat: cum păstrezi copilul în sportul de performanță" "(01:03:31) Presiunea părinților pe copilul sportiv și impactul ei negativ" "(01:06:52) De ce nu mai avem bărbați români în top 100 ATP" "(01:11:32) Ce să FACĂ părinții: susținere necondiționată, nu sacrificiu" "(01:15:37) Ce să NU facă părinții: comparațiile și tratarea ca pe o investiție" "(01:19:12) Disciplina, motivația și obiceiurile zilnice care fac diferența" "(01:26:18) Identitatea pierdută la retragere și golul recunoscut târziu" "(01:29:25) Tenisul de azi și cum s-ar vedea Andrei în el: Alcaraz, Sinner" "(01:32:32) Visele unui antrenor: răbdarea, juniorii și un român în primul 100" "(01:37:22) Power Tennis Club Otopeni — unde îl găsești pe Andrei astăzi" "(01:41:09) Întrebări fulger & Billboard Question" "(01:45:53) Behind the scenes și bloopers"

Tibi Ușeriu: drumul de la închisoare la Via Transilvanica #MI02 22 Apr 2026

Tibi Ușeriu a transformat suferința în putere după ce a trecut prin detenția într-o celulă de 7 m² și prin cele mai dure curse de alergare de anduranță din lume. Care au fost ingredientele care l-au ajutat să reziste și apoi să își transforme viața? Tibi Ușeriu este alergător de ultra-anduranță, triplu câștigător al cursei 6633 Arctic Ultra, co-fondator al Via Transilvanica și autorul cărții „27 de pași" și "27 de pași. Zece ani mai târziu". Povestea lui l-a pus față în față cu violența, analfabetism și lipsa educației, detenția într-o închisoare de maximă securitate și apoi o adevărată transformare personală, construită pas cu pas, care a culminat în proiectul Via Transilvanica și în a deveni tată. În acest episod moderat de Horia Tecău, Tibi Ușeriu ne arată care au fost ingredientele principale din spatele rezilienței și din spatele performanțelor sale extraordinare. În această conversație am vorbit despre: Via Transilvanica: recomandări, locuri preferate și reflecții personale Cum și-a cultivat răbdarea și reziliența în 10 ani de detenție și multiple curse de anduranță Ce l-a învățat eșecul din cursa în care i-au degerat picioarele Curajul ca ingredient principal care inițial i-a lipsit și apoi i-a schimbat viața De ce disciplina e mai valoroasă decât priceperea și motivația, pe termen lung Cum își crește copilul fiind deschis și onest legat de trecutul său Resurse menționate în conversație: Cartea „27 de pași. Zece ani mai târziu" de Tibi Ușeriu Cartea „27 de pași" de Tibi Ușeriu Via Transilvanica - site Main Ingredient este un proiect Mind•Set•Match în colaborare cu Mind Architect în care explorăm poveștile din spatele trofeelor și podiumurilor și scoatem la suprafață mindsetul și gândirea și momentele care au stat în spatele performanței vizibile din exterior. Acest episod a fost pus în mișcare de Crivit, brandul Lidl de echipamente și îmbrăcăminte sport. "(00:00) Intro" "(02:13) Main Ingredient - ce stă în spatele performanței și trofeelor" "(03:00) Cine este Tibi Ușeriu: de la închisoare și Via Transilvanica" "(04:04) Tibi Ușeriu astăzi: viața de părinte și Via Transilvanica" "(06:04) Via Transilvanica și cu ce tronson să (nu) începi" "(10:17) Copilul Tibi ar fi mândru sau ar regreta cine a ajuns să fie?" "(13:00) Mediul, educația și filtrele de care avem nevoie" "(19:10) Cum l-a ajutat experiența celulei de 7 metri pătrați în cursa de 600 km" "(21:55) Auto-educația și ruperea ciclului agresiunii față de copii" "(26:16) Eșecul ca lecție: degerăturile de gradul 3 când s-a crezut invincibil" "(29:28) Mindset de profesionist vs. amator și focus pe proces vs. rezultat" "(33:35) De ce nu și-a propus să fac performanță și motivația lui pentru alergat" "(37:29) Refacerea după o cursă arctică de 600 km: 6 luni de recuperare" "(38:23) Ingredientul principal: curajul de a face schimbări și a depăși stigma" "(44:21) Disciplina bate motivația și pe termen lung o înlocuiește" "(47:34) Viața de tată și cum își folosește exemplul și pozitiv și negativ" "(53:00) Ce fel de tată își propune să fie și ce activități face împreună cu fiul său" "(57:25) Întrebări fulger: despre singurătate, a doua șansă, comunitate, liniște" "(01:00:35) Behind the scenes: transformare, suferință, pregătirea, degerăturile" "(01:06:19) Cel mai blând lucru auzit despre el și pe care și l-a spus singur"

LIVE - Q&A Despre Relații cu Gáspár György și Paul Olteanu #S14E09 20 Apr 2026

Sezonul de podcast despre relații creat în colaborare cu Pagina de Psihologie a adus în conversație subiecte pe care mulți dintre noi le poartă în tăcere: cum iubim, cum pierdem, cum ne vindecăm, cum ne regăsim pe noi înșine în mijlocul relației cu celălalt și cum navigăm împreună o lume care ne invită la tot mai multă izolare. Astăzi vrem să auzim de la voi, live, în cadrul episodului 9 din sezonul 14 de podcast, dedicat relațiilor, realizat în parteneriat cu @PaginadePsihologie. Invitatul nostru de astăzi este Gáspár György: psiholog clinician, terapeut relațional și autor, cunoscut pentru contribuțiile în promovarea sănătății relaționale și a inteligenței emoționale în spațiul public din România. Este co-fondator al comunității Paginii de Psihologie și al Academiei de Terapie Imago din România. Alături de Paul Olteanu și Gáspár György am adresat direct întrebările voastre despre temele acestui sezon: relații de cuplu și ce le susține sau le erodează în timp pierderea, infidelitatea și cum continuăm după fracturi mari relații în era digitală și ce se schimbă între noi sexualitate și cum construim o relație sănătoasă cu această parte din noi rolurile pe care le preluăm în familii, uneori fără să ne dăm seama de ce ne vindecăm tot în relații Resurse menționate în conversație: Ellen Langer ca autor - https://psychology.fas.harvard.edu/people/ellen-langer V (Eve Ensler), Scrisoare de iertare - https://www.libhumanitas.ro/scrisoare-de-iertare-eve-ensler-a272160.html Episod produs și distribuit cu susținerea PPC România.

Ce ne spune Infidelitatea despre noi și despre relație? | Oana Calnegru #S14E08 03 Apr 2026

Ce este infidelitatea dincolo de aspectul fizic și cum ne afectează încrederea și identitatea? Oana Calnegru, psihoterapeut relațional și formator la Pagina de Psihologie, ne ajută să înțelegem mecanismele infidelității și ale pierderii în cuplu. Oana Calnegru este psihoterapeut, supervizor și formator în psihoterapia familiei, cu o practică centrată pe terapia relațională. Coordonează de 10 ani proiecte psihoeducaționale la Pagina de Psihologie, inclusiv programul de formare Parenting Masterclass. Este mama a doi adolescenți și trăiește o relație de cuplu de peste 20 de ani. Acesta este episodul 8 dintr-un sezon dedicat relațiilor, realizat în parteneriat cu Pagina de Psihologie, despre: Cum definim infidelitatea — acorduri explicite vs. implicite și impactul secretelor De ce apare infidelitatea — nevoi neîmplinite, crize identitare, obligația de a fi fericiți Esther Perel vs. John Gottman: mister sau prietenie în cuplu? Pierderea relațională și etapele doliului (Kübler-Ross și David Kessler) Pierderea ambiguă — relația continuă dar ceva esențial s-a schimbat Cum decidem: reconstrucție sau despărțire? Cele trei tipologii de cupluri după infidelitate: suferinzii, constructorii, exploratorii Repararea sănătoasă vs. capcana dezechilibrului de putere Resurse menționate: Esther Perel — psihoterapeut, specialist în dinamica erotismului și infidelității John Gottman — psiholog, cercetător în relațiile de cuplu Elizabeth Kübler-Ross — psihiatru, autoarea modelului celor cinci etape ale doliului (On Death and Dying, 1969) David Kessler — Găsirea sensului după pierderea unei persoane dragi Daniel Siegel — psihiatru, modelul integrării (între haos și rigiditate) Helen Fisher — antropolog, cercetătoare în tipologiile de cuplu post-infidelitate Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Vino în Comunitatea Membrilor Mind Architect. Episod produs și distribuit cu susținerea PPC România. "(00:00) Intro" "(02:52) Cine este Oana Calnegru și temele episodului" "(04:41) Ce este Infidelitatea: acorduri explicite, implicite și percepții diferite" "(06:36) Nevoia de exclusivitate și spectrul trădării" "(10:49) Infidelitatea prin ochii celui trădat, dimensiuni culturale și de ce (nu) vreau să știu" "(15:43) Când conversația despre granițe nu a avut loc niciodată" "(19:51) De ce apare infidelitatea: nevoi nerostite și breșe relaționale" "(21:50) Polarizare extremă în cuplu: autonomie vs. transparență totală" "(24:26) Secretul ca motor al trădării" "(27:45) Când acordurile explicite eșuează: erodarea încrederii" "(29:00) Problemele perene în cuplu - John Gottman" "(35:01) Esther Perel: de la breșe la altă relație, nimeni nu poate fi un sat întreg" "(37:54) Infidelitatea: alegere conștientă, simptom relațional sau criză identitară?" "(42:25) Mister sau prietenie în cuplu? Perel vs. Gottman" "(46:08) Daniel Siegel: dansul sănătos între apropiere și distanțare" "(48:26) Pierderea: ce moare în relație când apare infidelitatea" "(51:41) Doliul și etapele sale" "(56:25) Acceptarea, găsirea sensului și de ce doliul nu curge liniar" "(01:00:46) Povestea lui Paul: doliu întârziat, doi ani mai târziu" "(01:04:26) Semnificația atașamentului: de ce unele pierderi dor mai mult" "(01:07:02) Cum știm că suntem pregătiți pentru o nouă relație" "(01:10:09) Doliul ca loialitate: alegerea de a rămâne în durere" "(01:14:40) Decizia după infidelitate: de ce să nu decidem în criză" "(01:18:13) Dimensiunea pragmatică: copii, finanțe, personalitate" "(01:22:38) Apariția copilului ca pierdere ambiguă în cuplu" "(01:28:06) Ce este pierderea ambiguă și cum se resimte în relație" "(01:33:32) Relațiile îmbătrânesc și ele: transformare, nu declin" "(01:37:34) Cauze moderne: presiunea perfecțiunii și 'merit mai mult'" "(01:42:52) Repararea sănătoasă: ce are de făcut fiecare partener" "(01:45:54) Cele 3 tipologii post-infidelitate și eșecurile în reparare" "(01:50:26) Unde o găsim pe Oana"

Copilul de "aur", Parentificarea și relațiile între frați | Diana Stănculeanu #S14E07 27 Mar 2026

Cum ne marchează rolurile din familie și cum le repetăm fără să știm? Diana Stănculeanu, psihoterapeut și expert în sănătate mintală, ne ghidează printr-o conversație alertă și profundă despre dinamicile de familie și cum ne modelează ele . Diana Stănculeanu este psihoterapeut, educator parental cu certificări internaționale, formator în domeniul sănătății mentale a copilului și adolescentului, consilier școlar și de orientare vocațională. Este contributor Pagina de Psihologie și autor de programe de psihoeducație parentală. Astăzi, în episodul 7 dintr-un sezon dedicat relațiilor, realizat împreună cu Pagina de Psihologie, abordăm: Importanța opoziționismului de la 2-3 ani și din adolescență pentru construirea identității Rivalitatea între frați — de ce e naturală și cum să o gestionăm mai bine Ordinea nașterii, diferența de vârstă, temperamentul și sexul - factori de protecție vs risc în relațiile între frați și cu părinții Căldura și structura — două ingrediente esențiale în creșterea copilului Provider și caregiver — roluri de gen și grijă față de sine Parentificare — când copilul preia rolul de părinte Copilul de aur (Golden Child) — ce învățăm despre noi când valoarea e legată de performanță Cum reparăm relația oricând, cu orice copil Resurse: Articolele și aparițiile Dianei pe Pagina de Psihologie Cursurile Dianei de pe CursuriParentale.ro Curs pentru părinții de adolescenți, inclusiv un program dedicat educației sexuale în familie Masterclass Parenting — Asociația Multiculturală de Psihoterapie și Pagina de Psihologie Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Vino în Comunitatea Membrilor Mind Architect. Episod produs și distribuit cu susținerea PPC România. "(00:00) Intro" "(02:10) Cine este Diana Stănculeanu și temele discuției" "(04:10) Familia ca laborator de roluri — cum învățăm primele rețete ale lumii" "(06:19) Opoziționismul fiziologic: de ce copiii îl iau pe nu în brațe la 2–3 ani" "(07:35) Cum se dezvoltă identitatea de sine — de la persoana a III-a la EU" "(10:35) Memoria implicită și de ce tiparele din copilărie sunt greu de schimbat" "(12:14) Sistemul nervos caută familiaritatea și evită noutatea" "(13:29) Confuzia Independență vs. Autonomie" "(17:47) Cum gestionăm opoziționismul la 3 ani: limite de siguranță și co-reglaj" "(18:54) Co-reglaj emoțional: nonverbal, contact vizual și respirație în tandem" "(21:32) Rivalitatea între frați —de ce e biologică și primitivă" "(25:05) Resursele parentale care se împart: timp, atenție, energie" "(28:14) Nevoi urgente, importante și auto-împlinite — cum prioritizăm ca părinți" "(29:45) Impactul a 100 de AȘTEAPTĂ asupra fratelui mai mare" "(33:00) Cum gestionăm gelozia: proprietate și timp 1-la-1" "(38:55) Convingeri despre sine: ce învăț despre iubire, competență și valoare" "(40:38) Emoțiile negative față de frați - cadru sigur și normalizare" "(45:35) Factori de risc și protecție: Temperamentul" "(50:45) Diferențe de vârstă între frați: sub 2 ani, 2–4 ani, peste 5 ani" "(57:30) Pe cine iubești mai mult? 70% din părinți au favorit" "(01:00:07) Ordinea nașterii: ce contează de fapt" "(01:06:52) Căldura și Structura: 2 ingrediente esențiale" "(01:12:08) Dezechilibre: hiperprotecție, permisivitate, parenting autoritar" "(01:15:00) Provider și caregiver și roluri de gen" "(01:20:52) Răsfăț și neglijarea: cum detectăm dezechilibrele" "(01:26:55) Provider și caregiver în cuplu: roluri și polarizări" "(01:31:36) Grija față de sine — nevoie universală, nu lux" "(01:42:22) Parentificarea instrumentală și emoțională" "(01:52:13) Parentificarea ascunsă: „Ce ne-am face fără tine?"" "(01:54:01) Repararea relațională — orice se poate repara, oricând" "(01:59:38) Copilul de aur (Golden Child): cum apare" "(02:02:20) Ce învață copilul de aur - sindromul impostorului" "(02:06:03) Șefa de promoție a predat foaia goală la examen - exemplul Dianei" "(02:09:35) Flexibilizarea — cum vindecăm copilul de aur"

Simona Halep: În căutarea identității după o carieră în tenis #MI01 24 Mar 2026

Simona Halep vorbește deschis cu Horia Tecău despre disciplină, presiune și prețul real al performanței, în această conversație sinceră despre viața de dincolo de trofee, clasamente și momente de glorie. Simona Halep este una dintre cele mai mari sportive din istoria României, campioană de Grand Slam la Roland Garros și Wimbledon, fost număr 1 mondial WTA și un reper de reziliență într-un sport în care presiunea este constantă. În acest episod moderat de Horia Tecău, Simona Halep dezvăluie ingredientul principal care a ținut-o în joc în toți anii de tenis. În această conversație vorbim despre: Rolul părinților și susținerea fără presiune Cum a transformat presiunea într-un avantaj competitiv Cum au ajutat-o Daniel Dragu, Darren Cahill și Steffi Graf Depresia de după finala de la Roland Garros și revenirea Disciplina ca mod de viață — nu doar la antrenament Căutarea identității după retragerea din tenis profesionist Mesajul Simonei pentru noua generație de sportivi Main Ingredient este un proiect Mind•Set•Match în colaborare cu Mind Architect în care explorăm poveștile din spatele trofeelor și podiumurilor și scoatem la suprafață mindsetul și gândirea și momentele care au stat în spatele performanței vizibile din exterior - Acest episod a fost pus în mișcare de Crivit, brandul Lidl de echipamente și îmbrăcăminte sport. "(00:00) Intro" "(02:05) Main Ingredient - ce stă în spatele performanței și trofeelor" "(03:52) Simona Halep și temele abordate în discuție" "(04:47) Primele amintiri din tenis și pasiunea de la început" "(08:11) Când a devenit tenisul carieră și identitate" "(09:52) Rolul și atitudinea părinților și influența lor" "(13:42) Ce i-a fost cel mai greu să învețe - calmul pe teren" "(17:00) Prețul performanței: popularitatea și pierderea intimității" "(18:11) Cum a transformat presiunea în avantaj, cu Darren Cahill" "(20:40) Întâlnirea inspirațională cu Steffi Graf și Andre Agassi" "(21:59) Formarea ca jucătoare: focus pe ea și învățare constantă" "(25:04) Depresia după Roland Garros 2017 și revenirea" "(28:02) Modelele din tenis: Andrei Pavel, Justine Henin, Kim Clijsters" "(30:40) Bariere mentale și adversare dificile: Serena Williams, Maria Sharapova" "(31:26) Ultimii pași și hopurile spre a fi numărul 1 mondial și Grand Slam" "(40:50) Ingredientul principal al succesului ei: disciplina" "(42:25) Începuturile vieții de după tenis" "(44:00) Căutarea identității și amorțirea inițială după retragere" "(47:36) Pregătirea pentru performanță: focus vs. ecrane" "(51:05) Întrebări-fulger despre ea și cariera sa" "(54:35) Ce trebuit să schimbe Simona Halep ca să devină campioană" "(56:01) Behind the scenes: întrebări spontane de la echipă"

Gáspár György & Raluca Anton: De ce ne vindecăm TOT în relații #S14E06 20 Mar 2026

De ce suntem răniți și ne vindecăm TOT în relație? Gáspár György și Raluca Anton ne vorbesc despre terapia relațională Imago, dialogul în cuplu și cele patru competențe relaționale care ne pot transforma viața. Gáspár György este psiholog clinician, terapeut relațional și autor, cunoscut pentru contribuțiile în promovarea sănătății relaționale și a inteligenței emoționale în spațiul public din România. Este co-fondator al comunității Paginii de Psihologie și al Academiei de Terapie Imago din România. Raluca Anton este doctor în psihologie, psihoterapeut principal, supervizor în psihoterapii cognitiv-comportamentale, terapeut și formator relațional cu formare internațională, co-fondator al Academiei de Terapie Imago din România și autoarea bestsellerurilor „Terapie 1 la 1 cu sinele tău" și „Povestea ta are sens". Are peste 20 de ani de experiență în lucrul cu oamenii. Acesta este episodul 6 dintr-un sezon dedicat relațiilor, realizat împreună cu Pagina de Psihologie. În acest episod vulnerabil și plin de umor: Descoperim de ce inconștientul nostru ne ghidează către parteneri care ulterior par incompatibili Aflăm de ce tocmai această incompatibilitate stă la baza dezvoltării umane Explorăm cele patru etape de dezvoltare din copilărie care ne modelează relațiile adulte Detaliem cele trei nevoi universale (a fi văzut, auzit, apreciat) Aprofundăm cele patru competențe relaționale de bază: dialogul, zero negativitate, empatie, apreciere și admirație Resurse menționate: Cartea „Terapie 1 la 1 cu sinele tău" de Raluca Anton - Cartea „Povestea ta are sens" de Raluca Anton - Cartea „Cele cinci invitații" de Frank Ostaseski - Cărți din Terapia relațională Imago (Harville Hendrix) - Formări în metoda Imago Episoade anterioare care detaliază concepte menționate azi: Episodul 2, despre Dispreț, Critică, Defensivitate și conflicte distructive Episodul 3, despre Agenda Inconștientă cu care intrăm în relații Episodul 1, despre cele 4 etape de dezvoltare Imago Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Vino în Comunitatea Membrilor Mind Architect Acest episod este produs și distribuit cu susținerea PPC România. "(00:00) Intro" "(02:30) Raluca Anton și Gáspár György și temele din episod" "(05:25) Paradigma individuală vs. relațională în psihoterapie" "(10:13) Relațiile ca oglindă: de ce mă atrage acest om" "(13:43) Nevoia de certitudine, iluzia unui singur adevăr și educația relațională" "(18:12) Cocreația: binele și răul din relație" "(22:17) Avem relațiile pe care credem că le merităm?" "(25:39) Agenda secretă a inconștientului" "(28:36) Orice conflict ascunde și un vis" "(33:08) Cele 4 etape de dezvoltare Imago: conectare, explorare, identitate, competență" "(36:02) Atracția între opuși: minimizare vs. maximizare" "(40:59) Exemplu personal: muncă vs relaxare" "(45:38) Identitate, intimitate și capcanele competenței în cuplu" "(52:16) Flexibilizare vs. pierderea identității" "(56:49) Ce mă irită la celălalt: loc de creștere sau semnal de alarmă?" "(01:01:01) Oboseala din acomodare: când zici prea des DA" "(01:05:17) Predarea în relație: cel mai inconfortabil pas spre vindecare" "(01:09:00) Exemplu personal: plăcere vs. muncă" "(01:13:32) Cele 3 nevoi universale: a fi văzut, auzit și apreciat" "(01:19:42) Suferința în singurătate, pauza relațională și problemele recurente" "(01:25:54) Competența relațională 1: Dialogul" "(01:30:25) Competența 2: Zero negativitate" "(01:38:00) Competența 3: Empatie, prezență, vulnerabilitate" "(01:41:45) Când nu-ți găsești cuvintele" "(01:45:30) Antrenarea competențelor relaționale" "(01:49:40) Competența 4: Aprecierea" "(01:55:54) Cele mai mari provocări în relațiile voastre" "(02:01:16) Ce s-a schimbat și vă iese bine și ce vă enervează" "(02:06:49) Bunătatea și depășirea adversității prin blândețe" "(02:10:22) Conștientizarea morții și efectele ei" "(02:14:37) Bagheta magică: ce ați schimba în relațiile oamenilor"

De ce nu vorbim despre Sexualitate și ce ne costă asta | cu Cristina Petrescu-Ghenea #S14E05 13 Mar 2026

Sexualitatea umană începe mult mai devreme decât credem și suntem mult mai puțin pregătiți să vorbim despre ea decât ne-am dori. Cristina Petrescu-Ghenea ne ajută să înțelegem de ce. Cristina Petrescu-Ghenea este medic cu specializare în psihiatria copilului și adolescentului și psihoterapeută de familie. Din 2020, este co-gazdă a podcastului Reconectat, iar în practica de cabinet lucrează cu adolescenți și adulți din comunități diverse, dintr-o perspectivă afirmativă, intersecțională și bazată pe reducerea riscurilor. Acesta este episodul 5 dintr-un sezon dedicat relațiilor, realizat împreună cu Pagina de Psihologie . Astăzi discutăm despre: Când începe de fapt sexualitatea să se manifeste în viața noastră De ce educația sexuală comprehensivă nu înseamnă sex mai devreme — ci exact invers Cum ne rănește cultura rușinii și a purității, indiferent de gen Diversitatea sexuală: asexualitate, non-monogamie vs. "ordinea firească a lucrurilor" Consimțământul ca practică zilnică, nu doar sexuală De ce satisfacția erotică nu ține de frecvență, ci de conexiune Resurse menționate în conversație: The 3 Minute Game și Roata Consimțământului (Betty Martin) Mama la Poliamorie Multiamory — podcast despre non-monogamie etică Podcast Reconectat — proiectul Cristinei Petrescu-Ghenea Diana Stănculeanu — cursuri de parenting (inclusiv despre sexualitate) - Esther Perel — dorința sexuală și misterul în relații de lungă durată David Buss — diferențe de gen în perceperea infidelității Joe Kort — comunicarea în cuplurile gay ONG: Centrul Filia ONG: E-Romnja ONG: Asociația Pe Stop Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Vino în Comunitatea Membrilor Mind Architect. Acest episod este produs și distribuit cu susținerea PPC România. "(00:00) Intro" "(02:12) Cine este Cristina Petrescu-Ghenea" "(03:26) Când începe sexualitatea în viața noastră" "(05:50) De ce ne oprim la buric: denumirea organelor genitale" "(07:38) Cultura rușinii, propunerile legislative și riscurile" "(11:01) Argumentele pentru educație sexuală comprehensivă" "(16:37) Masturbarea la copii - rușinoasă sau normală?" "(19:30) Bazele rezilienței: trauma și sexualitatea adolescenților" "(24:36) Dorința sexuală, vârsta și evenimentele din ciclul vieții" "(33:58) Momentul din clasa a VI-a: cum ne rușinează cultura purității" "(36:56) Ordinea firească a lucrurilor vs diversitate sexuală" "(44:13) Cum navigăm diferențele sexuale într-un cuplu" "(49:18) Non-monogamia etică: mituri și realități" "(56:13) Mitul frecvenței corecte în sex" "(01:06:14) Consimțământul ca practică de viață, nu doar sexuală" "(01:14:07) The 3 Minute Game și roata consimțământului"

Social Media, Dating Apps și Atașament: Ce ne fac ecranele în relații? Cu Simona Herb #S14E04 06 Mar 2026

Cum arată relațiile în era digitală: cum ne afectează social media, aplicațiile de dating și ecranele capacitatea de a ne atașa? Simona Herb, trainer internațional în Emotionally Focused Therapy (EFT), ne explică de ce ne conectăm mai greu, de ce jucăm jocuri psihologice în online și ce putem face pentru a avea relații mai sănătoase. Simona Herb este președintele Asociației de Psihoterapie Sistemică Centrată pe Emoții (EFT România) și coordonatorul centrului de psihoterapie EFT Hub. Acesta este al patrulea episod dintr-un sezon dedicat relațiilor, realizat împreună cu Pagina de Psihologie. Astăzi discutăm despre: Cum ne prezentăm în social media și nevoia de atașament din spate Jocurile psihologice din online ca forme de tatonare Protestul ca formă de a "recupera" atașamentul Ghosting din perspectiva atașamentului evitant și anxios Cercetări despre dating apps și iluzia opțiunilor infinite Flirt digital, infidelitate și cum stabilim limite în cuplu De ce arhivele digitale blochează doliul relațional și cum să ne eliberăm Resurse menționate în conversație: Cartea Liquid Love, de Zygmunt Bauman Preferințe declarate vs. alegeri reale în dating - Cacioppo & Finkel Flirt online ca infidelitate - Cravens & Whiting (2021) Episodul cu Marc Lewis despre neuroștiința din spatele adicției Respingerea și rețelele neuronale - Helen Fisher Rolul uitării în reglare emoțională - Schacter & Eich Cursuri și formări în metoda EFT - Asociația de Psihoterapie Centrată pe Emoții pentru Cuplu și Familie Psihoterapie cu terapeuți acreditați în folosirea metodei EFT Workshop pentru cupluri: Ține-mă strâns în brațe Curs online: Ține-mă strâns în brațe Episodul cu Daniel Siegel despre experimentul Still Face al lui Edward Tronick David Buss în dialog cu Andrew Huberman despre Psihologie evoluționistă - Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Vino în Comunitatea Membrilor Mind Architect Acest episod este produs și distribuit cu susținerea PPC România. "(00:00) Intro" "(01:59) Relații în era digitală: temele episodului" "(05:43) Cum ne prezentăm și ne vindem în social media" "(08:22) Sistemul nervos vs. ecrane: incompatibilitate profundă" "(10:55) Nevoia de atașament din spatele like-urilor" "(13:48) Instant gratification și impactul asupra creierului copiilor" "(18:00) Atașament securizant: diferența dintre a ști și a simți iubirea" "(20:07) David Buss: despre ce mint bărbații și femeile în online" "(22:25) Iubirea lichidă: de ce ne atașăm tot mai greu" "(25:30) Castelul din jurul inimii: cum ne protejăm și izolăm" "(28:28) Cele 4 etape ale deconectării: de la protest la detașare" "(33:50) Depresia relațională" "(37:25) Detașarea" "(40:43) Postări strategice ca tentative de reconectare" "(47:44) Teoria opțiunilor infinite și iluzia ierbii mai verzi" "(51:07) Jocurile psihologice de la începutul relației" "(56:30) Dating apps: cum funcționează și ce impact au" "(01:00:53) Ce spun că vor și ce aleg de fapt oamenii" "(01:04:18) Speed dating vs. profil și criterii" "(01:07:34) AI-ul ratează umanitatea din noi" "(01:10:00) Lucruri nenegociabile în relație" "(01:15:03) Ghosting și atașament: evitanți și anxioși" "(01:17:56) Experimentul Still Face: efectul lipsei de răspuns" "(01:21:19) Silent treatment vs. ghosting" "(01:26:03) După infidelitate: negare, criză și reacția de panică" "(01:31:21) Comparația cu alte cupluri din online și efectele ei" "(01:36:40) Igiena digitală: cum ne limităm timpul și conținutul pe social media" "(01:45:05) Flirt digital, mesaje private și infidelitate emoțională" "(01:48:16) Ce e acceptabil și ce nu: granițe și reguli" "(01:53:11) Contact cu foștii: autenticitate vs. siguranța relației" "(01:59:04) Efortul în relații: contraintuitiv, neromantic dar necesar" "(02:01:27) Arhivele digitale și doliul relațional blocat" "(02:05:55) Infantil sau util: ștergerea pozelor și blocarea online" "(02:11:02) Ritualuri și recomandări pentru conectare"

Atracție, Compatibilitate și Agenda Inconștientă a Relațiilor — cu Diana Lupu #S14E03 27 Feb 2026

De ce ne atrage tocmai persoana care ulterior ne frustrează cel mai tare? Diana Lupu, psihoterapeut Imago, ne arată cum agenda inconștientului ne ghidează alegerile și cum putem transforma atracția în compatibilitate reală. Diana Lupu este psihoterapeut relațional avansat Imago, ghid pentru adolescenți și autoare a instrumentului de autocunoaștere Psihodescoperiri: Jurnalul tău de creștere. Lucrează cu cupluri, părinți dar și individual pentru deprinderea limbajului relațional și construirea de relații mai sănătoase printr-o combinație de știință, dialog și empatie. Pe Diana o puteți găsi pe site și pe Instagram. Acesta este al treilea episod dintr-un sezon dedicat relațiilor, realizat împreună cu Pagina de Psihologie. Astăzi discutăm despre: Ce este „imagoul" și cum ne formăm matrița inconștientă a relațiilor De ce etapa romantică e un „văl biochimic" Părțile pierdute ale sinelui — cum căutăm reîntregirea prin parteneri Maximizator vs. minimizator — cum răspundem diferit la aceleași răni Conversații esențiale la începutul relației: copii, căsătorie, bani, sex Diferența între disconfortul de creștere și cel care erodează Cum creșteți împreună când unul e mai „treaz" decât celălalt Reparare, apreciere și verificarea disponibilității ca instrumente practice Resurse menționate în conversație: Harville Hendrix & Helen LaKelly Hunt — fondatorii terapiei Imago Psihodescoperiri: Jurnalul tău de creștere de Diana Lupu Brené Brown — despre critică, rușine și schimbare de comportament PCM (Process Communication Model) Episod Mind Architect despre Sinele social, cu Raluca Anton și Adela Moldovan Episodul 1 cu Gáspár György, despre etapele de dezvoltare Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Vino în Comunitatea Membrilor Mind Architect. Acest episod este produs și distribuit cu susținerea PPC România. "(00:00) Intro" "(01:50) Despre episod" "(05:11) Atractivitatea: biologic, social și Disney" "(08:04) Imago: de ce nu alegem partenerii rațional" "(10:11) Ne naștem, suntem răniți și ne vindecăm în relații" "(12:14) Matrița relațională: cum se formează Imagoul" "(14:26) Ce ne atrage inițial și de ce ne enervează ulterior" "(16:02) Etapa romantică: vălul biochimic" "(18:22) Părțile pierdute ale sinelui pe care le căutăm în alții" "(20:21) Atracție vs. compatibilitate: definiții Imago" "(23:17) Imago match: trăsături, rol și dinamica relațională" "(26:18) Polii sinelui social: gândire-acțiune vs. simțire-emoție" "(29:16) Comunitate: nevoia neîmplinită duce la căutare sau evitare?" "(30:28) Aceeași rană, altă adaptare: maximizator vs. minimizator" "(33:14) Exemplu de cuplu cu stiluri opuse de coping" "(35:43) Diferențele și compatibilitatea" "(38:37) Inconștientul nu face diferența între trecut și prezent" "(41:37) Spirala conflictului: cum mecanismele de apărare se declanșează reciproc" "(45:12) Ieșirea din spirală: empatie și dialog conștient" "(48:13) Cum identifici etapa de dezvoltare cea mai rănită" "(52:06) Exercițiu practic: plusuri, minusuri și nevoi neîmplinite din copilărie" "(54:59) Compatibilitatea: valori și personalitate" "(57:44) Exercițiul de viziune asupra relației" "(01:01:45) Împreună sau separat? Activități individuale și lumea celuilalt" "(01:06:14) De ce e nerealist să așteptăm totul de la un singur partener" "(01:08:11) Disconfort sănătos vs. distructiv" "(01:15:13) Când rămâi și când pleci" "(01:20:25) Responsabilitate emoțională vs. susținere" "(01:25:10) Mitul partenerului perfect: de ce relațiile cer efort conștient permanent" "(01:29:30) Ce funcționează: reparare rapidă, apreciere și verificarea disponibilității" "(01:35:40) Conflictele și energia: de ce momentul contează mai mult decât tehnica" "(01:39:53) De la monolog la dialog: cuplul conștient și conectarea reală" "(01:42:18) Când un partener crește și celălalt nu: modelare, nu critică" "(01:47:32) Brené Brown: critică sau umilire" "(01:51:03) Încheiere și întrebări comunitate"

Gáspár György: Cei 6 Călăreți ai Apocalipsei Relaționale și Antidoturile Lor #S14E02 20 Feb 2026

Conflictele în relații pot fi constructive sau distructive, diferența vine din cum le abordăm. Gáspár György ne explică de ce certurile sunt inevitabile și cum le putem transforma în oportunități de creștere. Gáspár György este psiholog clinician, psihoterapeut de cuplu și autorul a șase cărți, între care și Când Conflictul Are Sens. Co-fondator al comunității Pagina de Psihologie și al Academiei de Terapie Imago din România, Gáspár folosește metoda Gottman în munca sa și este una dintre cele mai cunoscute voci care promovează sănătatea relațională în spațiul public din România. Acesta este al doilea episod dintr-un sezon dedicat relațiilor, realizat împreună cu Pagina de Psihologie. Astăzi explorăm: Miturile despre conflicte care ne sabotează relațiile Gândirea liniară vs. circulară în conversații dificile Cei 6 călăreți ai apocalipsei relaționale (critică, defensivitate, dispreț, împietrire, control, beligeranță) Antidoturile pentru fiecare comportament distructiv Cum să rămâi curios când emoțiile se intensifică Dualitatea particulă-undă aplicată în relații Resurse menționate în conversație: Cartea "Când conflictul are sens" de Gáspár György Cartea "Rising Strong" de Brené Brown Cercetările lui John și Julie Gottman despre Știința Relațiilor Instrumente: Carduri de replici pentru conflicte în cuplu - Instrumente: Carduri de replici pentru conflicte părinte-adolescent Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Vino în Comunitatea Membrilor Mind Architect Acest episod este produs și distribuit cu susținerea PPC România. "(00:00) Introducere" "(04:17) Mituri despre conflicte" "(07:14) John Gottman și Terapia Imago despre conflicte în relații" "(08:51) Bagajul emoțional din copilărie și conflictele" "(10:06) Conflictul ca mijloc spre o formă mai bună de a fi împreună" "(13:33) Perspectivele diferite și sistemul nervos" "(15:44) Conflictele ca semn de vitalitate și potențial" "(17:04) Emoțiile neexprimate: semn că avem conversații de purtat" "(18:51) Lisa Feldman Barrett și bugetul de energie în conversații dificile" "(21:16) Cum să rămâi curios când ți se apasă butoane emoționale" "(23:34) Permisiunea de a greși și importanța reparării pagubelor" "(26:29) Mitul despre a nu te culca supărat" "(29:14) După conflict, între reconectare și nevoia de spațiu" "(31:06) Strategii similare, nevoi diferite în conflict" "(34:34) Exemplu Gáspár: Escaladare și reparare cu un coleg" "(38:14) Strategii diferite de reconciliere: vorbim sau îngropăm?" "(41:42) Dualitatea particulă-undă aplicată în relații" "(44:16) Starea de undă cu energie negativă vs. colapsul în particulă" "(47:44) Decizii luate din stare activată: mai bine singur" "(54:35) Gândirea liniară vs. circulară în conflicte" "(57:10) Subiectivitatea minții: amândoi putem avea dreptate" "(01:00:00) Co-creația: cum contribuim fiecare la escaladare" "(01:03:52) Exemplu: Cum nu-i dăm partenerului ocazia să contribuie" "(01:06:53) Etichetele în relații și cum ne limitează ele" "(01:12:07) Ce facem când celălalt minimizează și evită" "(01:19:08) Echilibrul între grijă și hiper-responsabilizare" "(01:23:37) Cleaning the air: Tensiunea nevorbită erodează relația" "(01:29:33) Umorul în conflicte: când ajută și când rănește" "(01:34:13) Cei 6 călăreți ai apocalipsei relaționale (Gottman)" "(01:35:51) Critica - atacul la persoană" "(01:37:41) Disprețul și Defensivitatea" "(01:39:51) Împietrirea, Controlul și Beligeranța" "(01:43:23) Antidot Critică: exprimarea emoțiilor și nevoilor" "(01:46:29) Antidot Defensivitate: asumarea responsabilității" "(01:49:32) Asumare autentică vs. Îmi pare rău" "(01:54:38) Antidot Dispreț: aprecierea și admirația" "(01:56:38) Antidot Împietrire: autoreglare emoțională" "(01:58:41) Antidot Control: flexibilitate și pornire lină" "(02:03:46) Antidot Beligeranță: ramura de măslin" "(02:04:31) Poziționare în conflict copil - celălalt părinte" "(02:08:25) Carduri cu replici pentru conflicte"

Gáspár György: Stadiile Dezvoltării și Bagajele Cu Care Venim în Relații #S14E01 13 Feb 2026

Cum ne modelează copilăria relațiile de la vârsta adultă? Gáspár György ne ghidează prin stadiile dezvoltării psihologice și bagajele cu care venim din familia de origine: nevoi neîndeplinite, mecanisme de adaptare, părți greu accesibile ale sinelui. Gáspár György este psiholog clinician, psihoterapeut relațional și autorul a șase cărți, între care Copilul Invizibil și Când Conflictul Are Sens. Co-fondator al comunității Pagina de Psihologie și al Academiei de Terapie Imago din România, Gáspár este una dintre cele mai cunoscute voci care promovează sănătatea relațională în spațiul public din România. Acesta este primul episod dintr-un sezon integral dedicat relațiilor, realizat împreună cu Pagina de Psihologie. Acest episod este produs și distribuit cu susținerea PPC România. În acest prim episod discutăm despre: Cele patru stadii de dezvoltare psihologică din perspectivă relațională (conectare, explorare, identitate, competență) Bagajele cu care venim în relații: nevoi neîndeplinite, adaptări, părți pierdute ale sinelui, tipare de relaționare Tranziția de la sinele autonom la sinele relațional și metapersonal Cele patru adevăruri despre relații și competența relațională Resurse menționate în conversație: Carte: Terapia Imago — Știința Relațiilor de Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt Carte: Copilul Invizibil de Gáspár György Carte: Când Conflictul Are Sens de Gáspár György Carte: Dăruiește Iubirea Care Vindecă, de Hendrix și Hunt Carte: Păstrează Iubirea Pe Care Ai Găsit-o de Hendrix și Hunt Carte: Lost Connections de Johann Hari Autor: Carlo Rovelli (mecanică cuantică relațională) Autor: Carol Dweck (growth mindset) Autor: Lisa Feldman Barrett Autor: Daniel Siegel Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Vino în Comunitatea Membrilor Mind Architect Timestamps & Capitole "(00:00) Introducere" "(02:10) Cine este Gáspár György și de ce un sezon despre relații" "(04:41) Stadiile de dezvoltare psihologică: perspectiva relațională" "(05:50) Etapa de conectare și atașamentul evitant, anxios, securizant" "(08:30) Adaptare și stil de atașament vs. natura noastră reală" "(12:06) Etapa de explorare (2–3 ani): îndrăgostirea de lume" "(14:26) Esther Perel, sinele erotic și explorarea în viața adultă" "(15:00) Baza de siguranță și dansul dintre conectare și explorare" "(18:29) Ce se întâmplă când explorarea e blocată sau nesusținută" "(22:03) Cum deosebim temperamentul introvert de adaptarea evitantă" "(23:55) Etapa de identitate (3–4 ani): cine sunt eu?" "(25:35) De ce copiii au nevoie de oglindire, nu de corectare" "(28:19) Copilul testează un rol problematic: cum răspundem" "(32:26) Granițe rigide vs. difuze: cele două extreme" "(37:41) Adaptări funcționale în copilărie dar disfuncționale ca adult" "(38:37) Etapa de competență și putere (4–6 ani): feedback și perfecționism" "(43:17) Pericolul comparației și al criticii în dezvoltarea copilului" "(45:19) Cum ne influențează feedbackul din copilărie alegerile de viață" "(49:22) Pasivitate sau perfecționism: adaptări la lipsa de încurajare" "(52:02) Recomandări pentru aprofundarea subiectului" "(53:20) Bagajele cu care venim în relații: nevoi, adaptări, maximizare și minimizare" "(56:18) Avem nevoie să simțim, nu doar să auzim acceptarea" "(01:01:05) Părți pierdute ale sinelui: cum pierdem bucăți din cine suntem" "(01:06:30) Cum recunoaștem o parte pierdută: recurența ca indicator" "(01:11:15) Tipare de relaționare inconștiente: ce am învățat despre relații acasă" "(01:19:05) Respingerea unei părți a sinelui ca reacție la experiențele trăite" "(01:24:27) Trei perspective asupra sinelui: autonom, relațional, metapersonal" "(01:29:26) Cercetări: cu cât ești mai izolat, cu atât crește nefericirea" "(01:34:39) Practici concrete pentru conectarea la sinele metapersonal" "(01:40:12) Cele patru adevăruri despre relații" "(01:53:05) Relația ca entitate vie: demonstrația cu foaia de hârtie și competența relațională"

TRE: The Body's Natural Mechanism for Releasing Tension and Trauma | Dr. David Berceli 23 Jan 2026

Your body already knows how to release stress — but you've been taught to suppress it. In this Mind Architect episode, Dr. David Berceli, creator of TRE (Tension and Trauma Releasing Exercises), reveals how our natural tremor mechanism can help us discharge tension, process trauma, and restore balance. Dr. David Berceli developed TRE while living in war zones, observing how humans naturally contract and release during threat. His method has now spread to over 80 countries. Joining him is Elvira Stanescu, an internationally certified TRE provider who has been practicing for nearly 5 years. Facilitating the conversation is our colleague Adrian Dinu. We explored the following topics in our conversation with David and Elvira: Why children shake naturally during stress — and why adults suppress it How tremoring communicates between the nervous system and brain The difference between exhausting yourself through exercise vs. actual release How TRE can help parents, athletes, helping professionals, and couples Current research on TRE and depression from studies in China Resources mentioned: Dr. David Berceli's book on TRE (now available in Romanian) David's website Romanian TRE Association TRE Global website Dr. David Berceli's YouTube Channel for research results and tutorials Five ongoing research projects in China examining brain activity changes with TRE, including studies on depressed teenagers and their parents You can join us live during episode recordings and get your questions answered directly by becoming a Mind Architect Premium Member here Episode produced in partnership with Editura Herald. "(00:00) Introduction: The body's hidden stress release mechanism" "(01:50) Welcome and episode overview" "(03:55) How Dr. Berceli discovered TRE in war zones" "(06:30) The tremor mechanism in all mammals" "(08:35) What happens in the body when we tremor" "(12:01) How people experience tremoring in the beginning" "(14:07) Tension vs. trauma: Why both matter" "(17:09) The risk of overwhelm and how to self-regulate" "(20:13) Dos and don'ts: How to start practicing TRE safely" "(23:57) TRE vs. exhausting exercise: What's the difference?" "(26:32) How the body takes over and releases patterns" "(29:14) TRE for athletes and military personnel" "(36:41) Cultural adaptations: China, Latin America, Romania" "(44:50) TRE for helping professionals: Coaches, therapists, trainers" "(50:13) How to integrate mind and body without forcing it" "(54:30) TRE for parents and family systems" "(01:00:00) The body's ability to heal specific injuries" "(01:01:48) Collective trauma and healing in community" "(01:11:50) The future: Vibration, sound, and medicine" "(01:14:45) Resources and where to learn more"

Ce am învățat despre muncă, sens și carieră în România de azi în acest sezon (S13E12) 31 Dec 2025

De-a lungul acestui sezon am explorat transformările profunde prin care trece lumea muncii: de la redefinirea motivației și căutarea sensului în ceea ce facem, până la rolul crucial al educației și provocările cu care se confruntă tinerii la intrarea pe piața muncii. Am vorbit despre antreprenoriatul românesc, despre curajul tranzițiilor profesionale și despre artele subtile ale interviului și brandingului personal. Acum e momentul să punem cap la cap toate elementele acestui sezon: ce ne-au învățat invitații noștri, ce lecții am distilat și, mai important, ce înseamnă toate astea pentru traiectoriile voastre profesionale. Acest episod este produs și distribuit cu susținerea E.ON Energie România.

Branding Personal Conștient. Cum Te Poziționezi, Diferențiezi și Comunici Public (S13Ep11) 29 Dec 2025

Crezi că brandingul personal e doar pentru influenceri sau antreprenori? Gândește-te din nou! Din momentul în care interacționezi cu cineva, live sau online, începi să construiești percepții în mintea lor. Întrebarea nu e dacă ai sau nu un brand personal, ci dacă îl gestionezi conștient sau îl lași la voia întâmplării. CE VEI DESCOPERI ÎN ACEST EPISOD: Cum definim brand-ul personal Cum funcționează poziționarea: intersecția dintre ADN-ul tău Vocațional și nevoile pieței Diferențierea care te face distinct în mintea publicului țintă Regula celor 3 C în comunicare: Claritate, Consistență, Consecvență Owned Media vs Borrowed Media - unde și cum să îți construiești prezența digitală Trăsături universal valoroase susținute de cercetare Primii pași practici pentru cineva care pornește de la zero (cu buget limitat) Cum să folosești AI-ul inteligent pentru clarificare, marketing și comunicare Cum să gestionezi perioadele "low" în comunicare și impulsul de a posta constant INFORMAȚII CHEIE DIN EPISOD: Cele 3 elemente ale încrederii (studiu pe 87.000 de lideri): Relații pozitive, Bună judecată/Competență, Consecvență Trăsăturile carismei (Olivia Fox Cabane): Prezență, Putere, Căldură Primii pași concreți: Descoperă-ți ADN-ul vocațional (talente + pasiuni + valori + motivații) Creează-ți owned media Clarifică publicul țintă Alege 2-3 canale de comunicare aliniate cu personalitatea ta Comunică cu claritate, consistență și consecvență PENTRU CINE ESTE EPISODUL: Antreprenori și soloprenori care vor să își crească vizibilitatea și să atragă clienții potriviți Freelanceri care vor să se diferențieze într-o piață competitivă Angajați care își doresc evoluție în carieră sau tranziție profesională Profesioniști din orice domeniu care vor să fie recunoscuți pentru expertiza lor Persoane la început de drum în business sau carieră care vor să construiască corect de la start Acest episod este produs și distribuit cu susținerea E.ON Energie România.

Dr. Daniel Siegel: Integration & The Dance of Temperament and Personality in Growing Up 15 Dec 2025

In this profound conversation, Dr. Daniel Siegel, clinical professor of psychiatry at UCLA School of Medicine, founding co-director of the Mindful Awareness Research Center, and bestselling author—shares groundbreaking insights on parenting, brain development, and human flourishing. Dr. Daniel Siegel is one of the world's leading experts on interpersonal neurobiology and author of influential books including "The Developing Mind," "Parenting from the Inside Out," "The Whole-Brain Child," and "Mindsight." His work bridges neuroscience, psychology, and contemplative practice. THE CORE PRINCIPLE: INTEGRATION Daniel Siegel introduces the foundational concept governing well-being across all scales—from neurons to nations. Integration means honoring differences (differentiation) while creating connections (linkage). When integration is blocked, we experience chaos, rigidity, or both. The revolutionary equation: integrative relationships create integrated brains, which generate resilient minds, meaningful relationships, and flourishing lives. TEMPERAMENT VS. PERSONALITY: THE NEUROSCIENCE Dr. Siegel reveals cutting-edge research on how temperament—rooted in brain stem connectivity formed in the womb—differs from personality. Temperament is inborn (not necessarily genetic) and characterised by sensitivity and intensity across three core motivational drives: Agency (embodied empowerment), Bonding (relational connection), and Certainty (predictability and safety). Personality develops as we adapt our temperament through experience, particularly attachment relationships. THE BEST PREDICTOR OF CHILD OUTCOMES The most powerful finding in attachment research: how parents make sense of their own life history predicts their child's development better than what actually happened to them. PRACTICAL PARENTING WISDOM Learn the "4 S's" framework—how children need to be Seen, Soothed, Safe, and Secure. Discover why humans evolved for "alloparenting" with multiple caregivers. Understand the COAL state of mind (Curious, Open, Accepting, Loving) when navigating challenging behaviors. NINE DOMAINS OF INTEGRATION Dr. Siegel explains practical applications: Left-Right Integration (your infant's right-hemisphere communication), Vertical Integration (accessing body wisdom), Memory Integration (transforming implicit memories), and Consciousness Integration (the "Wheel of Awareness" practice). THE MWE IDENTITY Daniel Siegel offers hope: we can raise the next generation with expanded identity—not just "me" but "MWE" (me + we), recognizing we're part of interconnected systems. This shift could transform humanity's trajectory toward collaboration and thriving. Other References: "Mothers and Others" by Sarah Blaffer Hrdy, Roger Sperry's Nobel Prize work (1981), Carol Dweck's research, Ed Tronick's "Still Face Experiment," Jaak Panksepp's affective neuroscience, Mary Helen Immordino-Yang's research (00:00) Introduction (02:59) What is Integration? (08:05) The Integration Equation (09:28) The #1 Predictor of Child Success (12:48) Alloparenting: We Need a Village (19:10) When Your Child Only Wants Mom (24:10) The importance of Temperament in Attachment (30:13) What is Temperament vs Personality (34:50) The Handy Model of the Brain & Our Temperament (40:24) Does Personality Change Throughout Time? (45:37) Personality & Why Understanding it Helps (48:40) Personal Story - How Temperament & Experience Interact (53:57) The Nine Domains of Integration (55:20) Brain Architecture in 2025 (56:46) Left-Right Hemisphere Debate (58:44) Bilateral Integration (01:02:01) Intuition vs Flashbacks from Implicit Memory (01:06:48) The ABCDE Therapy Mnemonic (01:10:01) Memory Integration (1:12:05) The Wheel of Awareness (1:15:51) The Plateau of Protection (1:19:58) Nine Personality Patterns (1:29:45) Magic Wand Question for Parents (1:33:00) Magic Wand for Children

Your Brain's Addiction Tendency Explained by a Neuroscientist & Psychotherapist | Dr. Marc Lewis 04 Dec 2025

Dr. Marc Lewis is a neuroscientist, psychologist, and psychotherapist who taught developmental psychology at the University of Toronto for over 20 years. He's the author of "Memoirs of an Addicted Brain" and "The Biology of Desire: Why Addiction Is Not a Disease". Drawing from both his personal recovery journey and decades of research, Dr. Lewis offers a revolutionary perspective on addiction neuroscience. WHAT WE DISCUSSED NEUROSCIENCE INSIGHTS: Why dopamine isn't a "pleasure chemical" and what it actually does in addiction The real difference between healthy learning and addictive learning How the striatum, amygdala, and prefrontal cortex create compulsive behavior Why different types of emotional pain lead to different substance choices The neuroplasticity principle: "what fires together, wires together" THERAPEUTIC PERSPECTIVES: Why addiction is NOT a chronic relapsing brain disease Internal Family Systems (IFS) therapy and how it heals addiction The three parts: The Critic, The Firefighter, and The Exile (inner child) Why self-compassion is non-negotiable for recovery How to talk to the different "parts" of yourself Mark's approach with his 20-30 weekly therapy clients PERSONAL WISDOM: Mark's 8-10 year journey through heroin and cocaine addiction His daily practices for staying present and connected at age 74 How he faced a terrible year (divorce, family estrangement, illness) with IFS tools Why connection (not sobriety) is the opposite of addiction Practical steps for breaking bad habits and building new neural pathways PARENTING & PREVENTION: How to talk to kids about drugs in a way they'll actually listen Why loneliness is the biggest risk factor for addiction The critical importance of movement, sleep, and feeling understood Why some childhood experimentation is actually healthy KEY INSIGHTS: "The opposite of addiction is not sobriety. It's connection" - Johann Hari "We have different parts of our personality, and they often polarize in addiction." "You can heal at any age—with presence, breath, and self-love." "Stop thinking of addiction as a disease. It's learned behavior." RESOURCES MENTIONED BOOKS The Biology of Desire: Why Addiction Is Not a Disease" by Marc Lewis (available in Romanian: "Biologia Dorinței") Memoirs of an Addicted Brain" by Marc Lewis "Chasing the Scream" by Johann Hari PROGRAMS & PEOPLE Liminal Learning program by Isabela Granic Dr. Gabor Maté - Compassionate Inquiry Dr. Dick Schwartz - Internal Family Systems (IFS) therapy Johann Hari's TED Talk: "The Opposite of Addiction is Connection" Sat Dharam Kaur - Compassionate Inquiry practitioner THERAPIES Internal Family Systems (IFS) Compassionate Inquiry (CI) Acest episod este produs și distribuit cu susținerea E.ON Energie România. Episodul este creat în colaborare cu Compassionate Inquiry România, parte din inițiativa ReConnect 2025, un eveniment dedicat tratării și prevenirii adicțiilor. (00:00) Introduction (04:09) Mark's Journey: Addict → Scientist → Therapist (09:50) The Dopamine Myth Debunked (12:52) Addictive Learning vs. Healthy Learning (16:05) Why Some Get Addicted & Others Don't (19:59) Connection: The Opposite of Addiction (23:50) Genes vs. Environment in Addiction (29:20) The Most Important Thing Parents Can Do (36:50) How to Talk to Kids About Drugs (39:55) Different Pain = Different Addictions (46:53) The Neuroscience of Alcohol (51:21) Why Addiction Isn't a Disease (56:27) Different Paths to Recovery from Addiction (01:03:03) Internal Family Systems Therapy Explained (01:05:12) The Three Parts: Critic, Firefighter, Exile (01:07:52) Self-Compassion as the Engine of Healing (01:14:25) Processing Trauma Later in Life (01:17:50) Mark's Daily Healing Practices (01:21:33) The Science of Breaking Bad Habits (01:28:54) Can You Heal Without Self-Love? (01:34:59) Three Questions to Transform Addiction Treatment

Antreprenoriat în România 2025: Merită? Bani, Timp, Provocări Reale (S13E10) 28 Nov 2025

Te gândești să devii antreprenor în România? În acest episod discutăm despre tranziția către antreprenoriat: de la pregătirea financiară și provocările reale, până la fiscalitate, validarea ideilor și construirea unui business sustenabil. CE VEI DESCOPERI ÎN EPISOD: Mituri despre bani și timp în antreprenoriat Deschiderea către antreprenoriat pe categorii de vârstă (16-50+ ani) Nevoi comune pentru tranziția de succes către antreprenoriat Pregătire financiară: de ce ai nevoie de 6-12 luni economii Abilități esențiale pentru antreprenori (comunicare, perseverență, vânzări) Time management vs Bugetare energetică - cum eviți burnout-ul Parteneri vs Colaboratori: cum alegi înțelept Cum să construiești o rețea de suport (mentori, comunități) CUI I SE ADRESEAZĂ EPISODUL: Angajați care se gândesc la tranziția către antreprenoriat Soloprenori sau freelanceri care vor să înființeze o firmă Antreprenori la început de drum (primele 6-12 luni) Oricine vrea să înțeleagă realitățile antreprenoriatului în România Resurse: Podcast Founders (biografii antreprenori celebri) The E-Myth, Michael Gerber This is Marketing, Seth Godin Episod cu Simon Squibb Tipare de stres Bugetare energetică Acest episod este produs și distribuit cu susținerea E.ON Energie România. (00:00) Intro (02:29) Date din cercetarea "Vocația Românilor" (22:22) Care e cel mai bun început pentru antreprenor? (30:33) Pregătire financiară și aspecte practice (42:06) Cum știi dacă domeniul e potrivit pentru tine? (50:50) Abilități și calități necesare antreprenorului (57:24) Validarea ideilor și testarea pieței (01:01:04) Finanțare și aspecte legale/fiscale (01:06:41) Timp, echilibru și viață personală (01:15:00) Relații: rețea de suport și parteneri

Inteligența Artificială și Viitorul Muncii: Cum Te Pregătești în 2025, cu David Timiș (S13E9) 21 Nov 2025

Schimbă inteligența artificială munca? Ești pregătit pentru ce urmează?În acest episod despre viitorul muncii în 2025 și dincolo de acest an, discutăm cu David Timiș (Global Communications Manager @Generation, Forbes 30 Under 30, Global Shaper @World Economic Forum) despre cum AI transformă radical piața muncii și ce trebuie să faci pentru a rămâne relevant. DATE CHEIE DIN CONVERSAȚIE: - Studiu Stanford 2024: Joburile entry-level au scăzut cu 13% din cauza AI - Industriile în creștere: Green economy și Healthcare rezistă automatizării - Skills-based hiring înlocuiește diplomele în tech, marketing, design - Carierele tip portofoliu devin noul standard profesional CE DESCOPERI ÎN EPISOD: - Cele 2 categorii de competențe esențiale pentru era AI (AI literacy + human skills) - Cum se pregătesc companiile pentru AI (faza forming-storming) - Competențele care contează: Comunicare, Creativitate, Colaborare, Critical Thinking - Skills-based hiring: de ce diplomele devin irelevante - Riscurile reale: de ce companiile vor concedia în 2-3 ani - Educația financiară ca instrument pentru anti-fragilitate - Ce joburi rezistă automatizării și de ce David Timiș este Global Communications Manager la Generation (cel mai mare program global de employment), Forbes 30 Under 30, Global Shaper la World Economic Forum. A vorbit despre AI și viitorul muncii la Cambridge, Google, Comisia Europeană și numeroase companii. Expert în reconversie profesională și AI literacy. Acest episod este produs și distribuit cu susținerea E.ON Energie România. RESURSE: 1. Date contact David: https://www.davidtimis.com/ https://www.weforum.org/stories/authors/david-timis/ https://www.linkedin.com/in/davidtimis/ https://www.linkedin.com/newsletters/6972276134239469568/ 2. Impactul AI asupra gândirii critice:https://www.paulgraham.com/writes.html https://fs.blog/writing-to-think/ https://fs.blog/why-write/ 3. AI Reskilling: Google AI Essentials, Coursera Google Prompting Essentials, Coursera Prompt Engineering for ChatGPT, Coursera Generative AI for Everyone, Coursera AI Awakening: Implications for the Economy and Society, Coursera Understand How AI Impacts You and Your Government, Apolitical Foundation (00:00) Intro: Cum schimbă AI felul în care muncim (02:14) Faza de explorare AI în companii (05:49) Întrebarea cheie: Ce NU se va schimba? (08:21) Competențele esențiale: AI literacy + human skills (13:06) Studiu Stanford: -13% joburi entry-level (17:32) Reconversie: Green economy & Healthcare (23:17) Rezistența la schimbare și teama de AI (32:27) Riscul concedierilor în 2-3 ani (37:35) Sfârșitul modelului angajat-angajator tradițional (45:49) Skills vs diplome: Skills-based hiring (56:34) Portofoliul bate diploma (01:02:50) Primii 3 pași pentru middle manager amenințat de AI (01:09:29) Optimism realist: Cum conectăm punctele

Your Addiction Reveals Your Hidden Pain - Sat Dharam Kaur Decodes the Connection 19 Nov 2025

Sat Dharam Kaur, co-founder of Compassionate Inquiry with Dr. Gabor Maté, spent years discovering something profound: each addiction points to a specific childhood trauma. Not random. Not a moral failing. In this Mind Architect episode, Sat Dharam Kaur reveals how she decoded Gabor Maté's therapeutic approach into Compassionate Inquiry—a method now taught to trauma therapists worldwide. She shares the hidden connection between what we're addicted to and what we experienced as children, along with the healing path that addresses addiction at its root. You'll discover why smoking addiction often traces back to loneliness, alcohol addiction to feeling unheard and work addiction to a core belief about worthiness. Sat Dharam Kaur explains the Compassionate Inquiry principles that allow healing without rescuing, the naturopathic protocols that rebalance brain chemistry and how Kundalini yoga activates the vagus nerve to support addiction recovery. This isn't about willpower or 12 steps. It's about understanding the pain behind addiction and addressing it. Her Beyond Addiction program integrates Compassionate Inquiry with 45 years of Kundalini yoga practice and naturopathic medicine. She's worked with Gabor Maté since 2009, transcribing hundreds of hours of his sessions to identify the patterns that make trauma healing possible. Whether you're working with addiction recovery, supporting someone you love, practicing as a therapist, or trying to understand your own patterns—this conversation offers clarity on the trauma-addiction connection and a path forward. BOOKS REFERENCED: In the Realm of Hungry Ghosts by Dr. Gabor Maté The Complete Natural Medicine Guide to Breast Cancer The Complete Natural Medicine Guide to Women's Health A Call to Women: A Healthy Breast Program and Workbook PRACTICES & PROGRAMS: ⁠Compassionate Inquiry Training⁠ Beyond Addiction Program (16 modules: CI + Kundalini Yoga + Naturopathic Medicine) Kundalini Yoga on ⁠Sat Dharam Kaur's YouTube channel⁠ Compassionate Inquiry ⁠Romania⁠ → local training & community THERAPY MODALITIES MENTIONED: Compassionate Inquiry (CI) Internal Family Systems (IFS) Somatic Experiencing (SE) Kundalini Yoga THREE QUESTIONS FOR HEALING: What needs were unmet in your childhood? What emotion did you experience when that was happening? What did you believe about yourself? (00:00) Intro (04:56) The car accident, mom's alcoholism and aftermath (09:12) From art and science to naturopathic medicine (17:17) From reading the book to meeting Gabor (21:09) Decoding Gabor's method by transcribing hundreds of hours (22:41) Gabor: I don't know what I'm doing. It can't be taught (23:56) First CI Workshop and teaching CI facilitators (26:59) Main principles of CI: compassion, client-led, present (32:51) Don't be the teacher, rescuer, or fixer (36:29) The best future self as a way to channel dopamine (38:43) Working with the nervous system using the body (41:06) Injured in relationship, heal in relationship (43:46) Nutrition, the gut and addiction recovery (48:06) Stabilizing blood sugar and adaptogens (50:25) Liver detox (51:51) Personal story: parents who won't change (57:36) Do something (slightly) healthier together (58:58) Speak from YOUR heart and validate the emotion (01:07:51) Find what connects you (01:10:05) Why specific traumas create specific addictions (01:10:51) Smoking, marijuana, alcohol, heroin, meth, cocaine (01:14:26) From unmet needs to emotions to unconscious beliefs (01:17:19) Work addiction and the beliefs behind it (01:20:06) Activities that relax the parasympathetic system (01:25:28) Daily practices to reconnect with the body (01:30:21) Cross-lateral movements to integrate hemispheres (01:34:11) How Kundalini yoga aids addiction recovery (01:39:11) To prevent addiction teach pregnant women yoga (01:40:44) Universal law: Treat others as you'd like to be treated

Reconversie Profesională: Când Și Cum Să-ți Schimbi Cariera. Ghid Complet cu Mihai Zânt (S13E08) 14 Nov 2025

Te simți blocat în cariera actuală? Te gândești să faci o schimbare profesională, dar nu știi dacă e momentul potrivit sau cum să o abordezi? Mihai Zânt, antreprenor, executive coach și co-fondator Career Shift, dezvăluie tot ce trebuie să știi despre reconversiile profesionale, de la semnalele care îți arată că e timpul pentru o schimbare, până la strategii concrete de tranziție. CE DESCOPERI ÎN EPISOD: 3 semnale clare că e timpul pentru o schimbare Cum să distingi între impuls emoțional de moment și nevoia reală de schimbare Întrebările cheie pe care trebuie să ți le pui înainte de o tranziție profesională Cât timp îți permiți să cauți? Regula celor 6 luni și calculul realist Criterii de decizie la vârste diferite: 20-30 (experimentare), 30-40 (sens), 40-50 (competitivitate), 50-60 (giving back) Cum să testezi o nouă direcție profesională ÎNAINTE să te arunci complet Strategii de pricing: cum să-ți stabilești salariul sau tarifele în antreprenoriat Momentele în care NU ar trebui să faci o tranziție (de exemplu, în burnout acut) Impactul AI asupra schimbărilor de carieră și cum să rămâi relevant Carieră portofoliu și roluri fracționale, noul mod de a lucra PENTRU CINE E RELEVANT EPISODUL: Persoane care simt că au nevoie de o schimbare profesională, dar nu știu dacă e momentul Profesioniști care consideră o reconversie completă sau tranziție către alt domeniu Oricine vrea să treacă de la rol de angajat la antreprenoriat Manageri și lideri care vor să înțeleagă mai bine dinamica schimbărilor de carieră Persoane la diferite etape de vârstă care caută claritate despre următorul pas Dacă îți dorești să lucrezi cu Mihai Zânt, îl poți găsi pe Career Shift Acest episod este produs și distribuit cu susținerea E.ON Energie România. "(00:00) Intro" "(04:13) 3 semnale că e timpul pentru schimbare profesională" "(06:31) Cum distingi impulsul emoțional de nevoia reală de schimbare" "(11:06) Criterii de decizie: ce contează la vârste diferite" "(17:17) Întrebările cheie înainte de o tranziție" "(18:38) Cât timp îți permiți să cauți? Calculul realist" "(30:11) Momentele în care NU ar trebui să faci tranziția" "(33:48) Frica vs momentul nepotrivit: cum le distingi" "(37:32) Cum testezi o nouă direcție înainte să te arunci" "(42:19) Career portofoliu și roluri fracționale" "(53:38) Managementul banilor în tranziții profesionale" "(57:03) Cum stabilești salariul pentru un nou rol" "(01:04:38) Impactul AI asupra schimbărilor de carieră" "(01:08:32) Manifestarea AI în companiile din România" "(01:20:23) Mini ghid în 5 pași pentru schimbare profesională" "(01:22:45) Resurse finale recomandate"

Dr Gordon Neufeld: Your Child NEEDS to Cry | The Science of Attachment, Futility & Emotional Healing 12 Nov 2025

Dr. Gordon Neufeld is a developmental psychologist with over 50 years of clinical experience and a graduate degree from the University of British Columbia, where he taught psychology for 20 years. He is the author of the international bestseller "Hold On to Your Kids: Why Parents Need to Matter More Than Peers", co-authored with Dr. Gabor Maté. His groundbreaking contributions to developmental psychology include the six stages of attachment development, the construct of counterwill, and his revolutionary understanding of how tears and futility drive adaptation and transformation. In this profound talk, Dr. Neufeld explains his attachment framework and why feeling futility is essential for both childs and adults. 🔑KEY INSIGHTS: The Six Stages of Attachment (How Children Learn to Stay Close When Apart) Stage 1 (Year 1): Proximity - Physical closeness through the senses Stage 2 (Year 2): Sameness - "I want to be like you" (language explosion) Stage 3 (Year 3): Belonging/Loyalty - Taking sides, being part of Stage 4 (Year 4): Significance - Understanding what parents hold dear Stage 5 (Year 5): Emotional Intimacy - Giving their heart ("forever") Stage 6 (Year 6): Psychological Intimacy - Wanting to be known from inside out The Power of Tears & Futility: Why children must experience sadness (not just happiness) to develop properlyThe neurological shift from frustration to tears—and why it changes everything How "tearless syndromes" underlie most psychological diagnoses Why adults can heal through the "back door" by grieving what they missed The four universal needs: Attachment, Feelings, Rest & Play Why "holding your child" in frustration (not controlling them) creates transformation How Greek tragedy was designed to keep civilization from violence Practical Parenting Wisdom: Understanding counterwill - why children resist being told what to do The importance of "collecting" your child before making requests Why shyness is natural attachment, not social anxiety How to help children move from frustration (mad) to sadness (sad) Why rituals are essential for effective parenting Managing social media addiction through relationship, not control The Revolutionary Concept: Most parents fear their child's tears. Neufeld shows why tears are the brain's way of adapting to reality, moving from sympathetic to parasympathetic nervous system, releasing futile attempts to control what cannot be changed, and opening the door to rest, growth, and genuine transformation. For Parents & Adults: Whether you're parenting a frustrated toddler or healing from your own childhood wounds, this episode provides the framework for understanding how sadness is not the problem—it's the solution. "We can only be saved through a sea of tears," as Gabor Maté quotes from Neufeld's work. Episod produs și distribuit cu susținerea LIDL România, parte din colaborarea cu ParentEd Fest, cel mai mare festival dedicat parentingului de la noi din țară - https://parentedfest.ro/. (00:00) Introduction (04:25) What is Attachment Theory? (07:00) The Six Stages of Attachment Development (14:23) Four Universal Needs: Attachment, Feelings, Rest & Play (19:02) The Drive to Play and its Importance (22:26) The Power of Futility and Tears in Helping us Rest (33:48) Aggression as an Indicator of not Moving from Mad to Sad (35:40) Art and Teaching Emotional Adaptation (47:06) Shyness vs. Social Anxiety (54:57) Play from Science to an Indicator of Emotional Health and Wellbeing (58:34) Counterwill - Why Children Resist Being Controlled (01:07:09) How Attachment Neutralises Counterwill in a Healthy Way (01:18:08) Managing Social Media & Technology Through Attachment (01:22:55) Rituals, Limits, and Working Inside the Relationship (01:32:25) The Importance of True Attachment for Childhood Development (01:37:42) Can Adversity Help Development? (01:41:22) Magic Wand Question - What Would Gordon Change in Every Childhood

Ce contează cu adevărat la interviu: Mituri vs. Realitate cu Diana Dumitrel (S13E07) 31 Oct 2025

Crezi că locul unde te așezi la interviu sau cum te îmbraci influențează decizia finală? Gândește-te din nou. Diana Dumitrel, fost Director of International Recruiting la Adobe și Google, dezvăluie ce contează cu adevărat în procesele de recrutare și cum să navighezi o carieră internațională. Ce vei descoperi: De ce competențele tehnice cântăresc mai mult decât soft skills la angajare (dar se inversează la promovare) Miturile despre interviuri: unde stai la masă, cum dai mâna și ce contează de fapt Cum să te poziționezi autentic când îți dorești foarte tare un rol Diferențele esențiale între candidații români și cei internaționali Culisele relocării în San Francisco: costuri ascunse, provocări reale și beneficii neașteptate De ce românii au atuuri unice (adaptabilitate, reziliență, educație solidă) dar nu le valorifică Pentru cine este acest episod: Studenți și tineri profesioniști care se pregătesc pentru interviuri Profesioniști care consideră o reconversie sau o carieră internațională Părinți care evaluează relocarea cu familia Oricine vrea să înțeleagă cum funcționează cu adevărat recrutarea la nivel global Date cheie din episod: Hard vs Soft Skills: La angajare contează mai mult competențele tehnice, la promovare echilibrul se schimbă CV-ul perfect: Simplu, fără greșeli, adaptat rolului Cât să bifezi din fișa postului: 60-75% din cerințele obligatorii sunt suficiente pentru a aplica Red flags: Vorbești în generalități, nu urmezi instrucțiuni simple în email-uri, nu pui întrebări Acest episod este produs și distribuit cu susținerea E.ON Energie România. "(00:00:00) Introducere" "(00:06:13) Ce contează la recrutare" "(00:18:58) Miturile despre interviuri" "(00:30:08) Red flags și greșeli comune" "(00:42:19) Relocarea în străinătate" "(01:00:32) Sfaturi pentru carieră globală" "(01:03:32) Românii pe piața globală" "(01:18:20) Încheiere"

Cum pregătim tinerii pentru piața muncii? Educație, carieră și generații | Andrei Stupu (S13E06) 24 Oct 2025

De ce sunt tinerii din România printre cei mai săraci din UE și ce rol are sistemul educațional în această situație? În acest episod discutăm deschis despre educație, orientare vocațională și pregătirea pentru piața muncii. Ce fel de pregătire au nevoie să primească tinerii pentru a putea intra în organizații în echipe din ce în ce mai diverse generațional și cum au nevoie să fie integrați în echipele lor? CE VEI DESCOPERI: Cele trei roluri fundamentale ale educației: transfer de cunoștințe, dezvoltarea competențelor transversale și construirea capacității de învățare autonomă De ce orientarea vocațională trebuie să înceapă din copilărie, nu la 16-18 ani Cum influențează părinții alegerile de carieră prin credințe limitative Cele 8 metacompetențe esențiale pentru orice carieră (conform Ken Robinson) Cum pot organizațiile să faciliteze integrarea tinerilor pe piața muncii prin programe de internship și training de soft skills De ce Generația Z este "cea mai respinsă generație": oportunități mai multe, dar și competiție mult mai acerbă Strategii practice pentru un gap year productiv Cum să transformăm diferențele intergeneraționale dintr-o provocare într-un avantaj competitiv PENTRU CINE ESTE EPISODUL: Părinți care vor să își susțină copiii în alegeri de carieră informate Tineri (15-29 ani) care se pregătesc să intre pe piața muncii sau sunt în proces de reconversie profesională Profesori și consilieri școlari interesați de orientare vocațională modernă Manageri și HR care lucrează cu echipe intergeneraționale Oricine dorește să înțeleagă mai bine provocările educaționale din România DATE CHEIE DIN EPISOD: 29,5% - rata de risc de sărăcie pentru tinerii din România (vs 24,1% media UE) 14,7% - rata privațiunilor materiale severe în rândul tinerilor 15-29 ani (vs 5,8% media UE) 50%+ - procent de tineri români care intenționează să emigreze 1 din 5 tineri sunt neîncadrați profesional și nu urmează programe educaționale 50%+ dintre respondenți au nevoie mare/foarte mare de îndrumare profesională RESURSE: Ken Robinson, Imagine If Howard Gardner, Multiple Intelligences John Holland, Making Vocational Choices Jonathan Haidt, The Anxious Generation David Brooks, The Most Rejected Generation (articol): https://www.nytimes.com/2025/05/15/opinion/rejection-college-youth.html Luke Kemp, Goliath's Curse Dacă vreți să lucrați cu el, pe Andrei îl găsiți pe https://stupu.ro/ Acest episod este produs și distribuit cu susținerea E.ON Energie România. "(00:00:00) Introducere" "(00:06:34) Care este rolul real al școlii în pregătirea tinerilor?" "(00:11:05) Diferențe generaționale: mit sau realitate?" "(00:18:28) Când începe orientarea vocațională?" "(00:31:36) Ce specialiști sunt necesari pentru orientare vocațională" "(00:40:20) Cele 8 metacompetențe esențiale pentru orice carieră" "(00:52:29) Cum pot organizațiile să sprijine tinerii" "(01:06:28) Întrebări din comunitate: Gap year, internship, joburi paralele" "(01:29:00) De la judecată la acțiune"

Sensul în Organizații: Cum Construiesc Companiile Locuri de Muncă cu Impact Real (S13E05) 17 Oct 2025

Ce face diferența între a merge la muncă și a te simți cu adevărat implicat? Explorăm cum pot organizațiile să creeze medii în care oamenii găsesc sens, se simt realizați și iau pasiunea cu ei la serviciu. Ce vei descoperi: Modelul PERMA din psihologia pozitivă și cum se aplică în contextul corporativ De ce România se situează la 35% engagement (cel mai ridicat din Europa) Diferența între gândire și comportament în cultura organizațională Practici concrete de HR și management care cresc sensul muncii: comunicarea pentru învățare, job design, feedback și influența angajaților Cum poți da sens obiectivelor cascadate prin participare și discuție Cultură organizațională și cultură națională: de ce organizațiile bune cresc peste specificități locale Cum gestionezi jocuri politice corporatiste fără a pierde autenticitatea Pentru cine este: Profesioniști care se simt pierduți sau dezangajați la locul de muncă Manageri care vor să-și motiveze echipele cu ceva mai mult decât salariu Oameni de HR care proiectează sisteme și practici organizaționale Antreprenori care construiesc culturi interne sănătoase Orice persoană curioasă cum o țară poate evolua prin transformarea organizațiilor ei Date și insight-uri cheie din episod: România are cel mai ridicat procent de oameni engaged cu munca lor în Europa (35 vs 21% media europeană) Diferențele de cultură între organizații din aceeași țară sunt mai mari decât între țări diferite Percepția de fairness (echitate) în evaluări și oportunități contează mai mult decât complexitatea sistemelor Comunicarea pentru învățare este puternic corelată cu sensul și realizarea în muncă Oamenii care fac bine în relațiile la serviciu tind să facă bine și în viața personală (și invers) Episod produs și distribuit cu susținerea E.ON Energie România. (00:00) Introducere (00:27) Integrarea comportamentelor organizaționale în viața personală (01:40) Ce înseamnă sensul în munca (perspectiva PERMA) (02:57) Cum organizațiile contribuie la engagement, sens și realizare (05:58) Distincția importantă: Gândire vs. Comportament (07:21) Întrebarea de reflecție: Ce aștepți de la organizație vs. ce oferi? (10:30) Evoluția oamenilor în organizații: de la executare la creare (14:08) Datele Gallup: România - 35-36% engagement (cea mai ridicată din Europa) (15:57) Rolul oamenilor de HR în transformarea culturii organizaționale (25:00) Definirea Culturii de organizație: norme de comportament specifice (00:26:12) Diferența: Cultură de organizație vs. Cultură națională (27:14) Responsabilitatea managerilor în consolidarea culturii (31:22) Filosofia constructivă vs. modelele defensive de gândire (34:23) Iuliana: Primele practici care cresc engagement și sens (35:06) PRACTICA 1: Comunicarea pe 3 niveluri (40:08) Importanța învățării continue în contextul schimbărilor accelerate (40:35) Inteligența artificială și frică în organizații (41:24) PRACTICA 2: Semnificație și Feedback (44:16) Self-feedback și responsabilitatea personală pentru calitate (45:57) PRACTICA 3: Adaptarea organizațională la individ (47:24) Oamenii nu sunt piese în sistem (47:58) PRACTICA 4: influență (49:17) Atrofierea entuziasmului când nu ai voie să contribui (50:36) PRACTICA 5: stabilirea obiectivelor (54:48) PRACTICA 6: sisteme de evaluare a performanței (57:13) Percepția de fairness și calibrarea acesteia (58:24) PRACTICA 7: oportunități de training și dezvoltare (01:02:06) Cuvintele de pe pereți vs. practicile reale (01:04:43) Responsabilitatea ta de a alege bine organizația (01:05:31) Rolul management-ului de sus în jos (01:06:44) Cum supraviețuiești în mediul politic corporativ? (01:08:16) Responsabilitate personală în alegerea contextului (01:11:37) Diplomație: Spunerea lucrurilor utile în context (01:17:10) Principii constructive în toate mediile vieții (01:17:33) Informații de contact Iuliana Stan

Cum găsim sens în muncă și în viață în lipsa unui sens dat (S13E04) 10 Oct 2025

Crezi că viața personală și cea profesională sunt două lumi separate? În acest episod, explorăm o perspectivă diferită: munca ca parte integrantă a sensului vieții noastre, nu ca o sferă separată pe care trebuie să o echilibrăm cu restul existenței. Ce vei descoperi în acest episod: De ce conceptul de "work-life balance" poate fi înșelător și cum să privim sensul muncii ca parte din sensul vieții Cele trei nevoi fundamentale care ne motivează intrinsec: autonomia, măiestria și sensul (Daniel Pink) Cum teoria autodeterminării (Deci & Ryan) explică de ce avem nevoie de competență, autonomie și relații apropiate Modelul PERMA al lui Martin Seligman pentru o viață împlinită: emoții pozitive, angajament, relații, sens și realizări Filosofia lui Viktor Frankl despre puterea "De ce"-ului în a depăși orice "Cum" Paradoxul organizațional: de ce a face oamenii ușor de înlocuit poate limita contribuția lor reală Cum ficțiunile împărtășite ne permit să colaborăm la scară largă (Yuval Harari) Tendința naturală către auto-actualizare în condiții potrivite pentru creștere Pentru cine este acest episod: Acest episod este dedicat oricui simte că munca sa nu are suficient sens, managerilor care vor să creeze organizații unde oamenii prosperă, și tuturor celor care caută să-și înțeleagă mai bine motivațiile profunde și să-și construiască o viață profesională autentică și împlinitoare. Date și concepte cheie din episod: Autonomie, măiestrie și sens ca piloni ai motivației intrinseci (Daniel Pink) Teoria autodeterminării: competență + autonomie + relații (Deci & Ryan) PERMA: Positive emotions, Engagement, Relationships, Meaning, Achievement (Seligman) "Cel ce-și găsește 'De ce'-ul poate îndura aproape orice 'Cum'" (Viktor Frankl) Tensiunea între a fi ușor de înlocuit și contribuție unică Ficțiunile colective ca fundament al colaborării umane (Harari) Modelul Evoluției Conștiinței al lui Richard Barrett Resurse: Daniel Pink, Drive Edward Deci și Richard Ryan, Teoria autodeterminării Martin Seligman, Modelul PERMA Viktor Frankl, Man's Search for Meaning Yuval Noah Harari, Sapiens Abraham Maslow, Piramida nevoilor Richard Barrett, Evoluția Conștiinței Acest episod este produs și distribuit cu susținerea E.ON Energie România. (00:00:00) Introducere (00:06:00) Sensul cu munca ca instanță a sensului nostru cu viața (00:07:45) Motivația intrinsecă conform lui Daniel Pink (00:10:00) Ce ne aduce stare de bine conform lui Martin Seligman (00:12:00) Sensul în viziunea lui Viktor Frankl (00:17:30) Riscul în a-i face pe angajați ușor de înlocuit (00:18:00) Lipsa sensului universal al vieții (00:20:00) Importanța ficțiunilor împărtășite pentru umanitate (00:23:25) Cum ne evoluează conștiința conform lui Richard Barrett (00:42:30) Evoluția nevoilor conform lui A. Maslow (00:44:20) Colaborarea cu ceilalți pentru o diferență pozitivă în lume (00:56:00) Cum funcționăm la locul de muncă când nu rezonăm cu managerul? (01:00:20) Ce se întâmplă cu sensul muncii când nu mai trebuie să muncim? (01:08:30) Ce putem face când nu mai știm dacă ne place sau nu ce facem? (01:10:45) Cum să ai disciplină fără să te duci în rigiditate? (01:17:50) Cum gestionăm așteptarea de a ne conforma la locul de muncă?

Criza Educației: Cum Transformăm Școala pentru a Pregăti Viitorul, cu Sorin Costreie (S13E03) 03 Oct 2025

România trăiește cea mai gravă criză educațională din istoria sa modernă: 89% dintre elevi sunt analfabeți funcțional, iar abandonul școlar atinge 15,6%. Dar există speranță? În acest episod, explorăm nu doar diagnosticul dezastruos, ci și soluțiile concrete pentru o școală care să pregătească copiii pentru viitorul pe care îl vor trăi. Ce vei descoperi: Radiografia sistemului educațional românesc Cauzele sistemice ale crizei: de la cicluri politice scurte și subfinanțare cronică, până la politizarea școlilor Viziunea pentru școala viitorului: cum ar arăta o educație centrată pe gândire critică, empatie, aplicarea cunoștințelor și învățare prin greșeală Modele inovatoare: școli fără clase tradiționale, învățare interdisciplinară, educație personalizată Rolul crucial al artelor, mișcării fizice și științelor umaniste în dezvoltarea completă a copiilor De ce educația este o problemă de siguranță națională și cum putem ieși din această criză Pentru cine este acest episod: Părinți preocupați de viitorul educațional al copiilor lor Profesori și educatori care caută inspirație pentru a preda diferit Factorii de decizie și cei implicați în politici educaționale Oricine dorește să înțeleagă cum putem construi un sistem educațional relevant pentru secolul 21 Date cheie din episod: Doar 7 din 10 copii ajung la bacalaureat din cei care încep școala 89% analfabetism funcțional la elevi România investește doar 3,3% din PIB în educație Loc 45-48 din 81 țări la testele PISA, penultima în UE Costul economic: 2,3 miliarde euro anual + 107 miliarde euro pe viață pentru abandonuri 49% dintre elevi sunt victime ale violenței în școli (față de 29% în 2016) Acest episod este produs și distribuit cu susținerea E.ON Energie România. Resurse: Education and Training Monitor 2024 Education and Training Monitor 2023 Ministerul Educației și Cercetării - Rezultatele PISA 2022 Ministerul Educației - Raport Național PISA 2022 Ministerul Educației - OCDE Volumul III PISA 2022 Ministerul Educației - Buget 2023 Ministerul Educației - Buget 2025 INS România -# Radiografia Educației în România 2025 "(00:00:00) Introducere" "(00:02:34) Radiografia educației și abandonul școlar" "(00:04:33) Rezultatele la testele PISA" "(00:05:22) Analfabetismul funcțional" "(00:06:29) Finanțarea educației" "(00:08:00) Violența în școli și provocări sistemice" "(00:11:06) Cum am ajuns aici și ce facem de acum înainte?" "(00:13:13) Ciclurile politice scurte vs rezultatele pe termen lung" "(00:16:17) A doua cauză: fractura din cauza schimbărilor de miniștri" "(00:18:24) A treia cauză: modul în care sunt plătiți și văzuți profesorii" "(00:23:19) Cercetarea ruptă de educație și modelul Estoniei" "(00:24:18) Rolul educației: pregătire pentru viață" "(00:29:04) Stimularea imaginației și gândirii abstracte" "(00:30:58) Școala viitorului - cum ar trebui să arate?" "(00:33:41) Implicațiile în viața de zi cu zi, în muncă, în democrație" "(00:38:38) Educația ca problemă de siguranță națională" "(00:41:09) Criza actuală și lecțiile istoriei" "(00:45:45) Școala fără clase - model nordic" "(00:47:46) Uciderea curiozității copiilor" "(00:51:04) Valori și mindset-ul necesar pentru viitor" "(00:52:09) Inteligența artificială și cum să nu devenim instrumente" "(00:53:07) Empatie vs simularea empatiei" "(00:58:25) Resursa umană - cea mai importantă" "(00:59:58) Școala centrată pe oameni" "(01:02:31) Adecvarea la context" "(01:03:28) Autonomia și flexibilitatea școlilor" "(01:06:01) Pilonii conceptuali ai unei școli ideale" "(01:06:24) Cui este adresată școala?" "(01:08:18) Impactul educației în medii defavorizate" "(01:10:43) Autosuficiența = moarte cognitivă" "(01:11:41) Cei 4 pași universali ai învățării (Stanislas Dehaene)" "(01:13:15) Hai să greșim împreună - școala viitorului" "(01:17:15) Valorile sportului: disciplină, echipă, competitivitate" "(01:17:38) Rolul artelor în educație" "(01:20:03) Ținta supremă a educației" "(01:20:45) Concluzii"

Viitorul Muncii în România Mega-Trenduri și Scenarii pentru Următorii 15 Ani cu Diana Stafie (S13E02) 25 Sep 2025

Munca se transformă rapid, iar România nu face excepție. Cu 250.000 de români lucrând deja două joburi din necesitate, nu din alegere, ne aflăm în mijlocul unei revoluții a pieței muncii, iar capacitatea de a ne imagina viitoruri și a planifica pentru ele devine din ce în ce mai necesară. Vorbim cu Diana Stafie, expert în Foresight Strategic, despre cum ne putem folosi de această abilitate pentru a fi cât mai rezilienți, dar și pentru a ne crea oportunități în piața muncii a viitorului. Ce vei descoperi în acest episod: Metodologia celor 4 scenarii pentru planificarea strategică Framework-ul STEEP pentru identificarea mega-trendurilor Top competențele viitorului: gândire critică, skilluri verzi și orientare pe termen lung 5 principiide mindset pentru gestionarea incertitudinii și anxietății legate de viitor Diferențele generaționale în percepția asupra carierei și viitorului Pentru cine e acest episod: Manageri și lideri care vor să înțeleagă transformările din piața muncii Profesioniști care se gândesc la tranziția către munca fractionară Antreprenori care caută să anticipeze schimbările în resurse umane Oricine vrea să își dezvolte o viziune strategică asupra carierei Date cheie din episod: 250.000 români lucrează două joburi din necesitate 39% din competențele cheie se vor schimba până în 2030 Scăderea orientării pe termen lung în România conform analizei Hofstede Acest episod este produs și distribuit cu susținerea E.ON Energie România. RESURSE: O găsești pe Diana Stafie pe LinkedIn și pe site-ul Future Station Vrei doza zilnică de “știri din viitor”? Găsești pe WhatsApp Channel Career Foresight Kit Pentru explorarea trendurilor ai un Template gratuit de Radar de trenduri, bun de folosit în echipă sau pe cont propriu Oracol, tu și viitorul "(00:00) Mega-trendurile care vor redefini munca în următorii 10-15 ani" "(00:54) Relația noastră cu schimbarea și cum să anticipăm viitorul" "(02:53) Lucrul cu instituții publice pentru strategii coerente" "(05:52) Reducerea anxietății prin scenarii: de la incertitudine la empowerment" "(08:32) Metodologia celor 4 scenarii" "(13:55) Claritatea înaintea certitudinii: cum să gândim strategic" "(16:53) Scanarea mega-trendurilor: patenturi, tehnologii, modele de consum" "(19:22) Framework-ul STEEP: Social, Technology, Economic, Environmental, Politics" "(21:51) Executivii cu muncă fracționară: de la CMO corporate la consultant flexibil" "(30:01) 10.000 de noi profesioniști fractional în fiecare lună" "(36:02) Top competențe critice: gândire critică și deosebirea artificialului" "(38:39) Green skills: construirea unei practici durabile pe termen lung" "(43:44) Scăderea orientării pe termen lung în România (analiza Hofstede)" "(46:49) Cele 5 principii pentru gestionarea incertitudinii" "(49:13) Forecast cinstit vs. scenarii complexe: când să folosești fiecare" "(51:39) De ce copiii sunt mai creativi decât adulții în planificare" "(54:27) Aplicarea practică: skilluri, radar personal, monitorizare" "(01:02:45) Resurse gratuite: AI Tools, canvas personal, future skills inventory"

Saistītie podkāsti